Cotidianul.ro / 26 Septembrie 2011
Mă numesc Justin Andrei şi sunt de profesie inginer geolog şi
geofizician. Din anul 1962 până astăzi m-am implicat activ în rezolvarea
unor importante probleme geologice, legate de regiunea în care v-aţi
dus viaţa dumneavoastră grea, de truditori ai adâncurilor Pământului.
Astfel:
în perioada 1962 – 1970 am demonstrat existenţa unor structuri
subvulcanice neogene necunoscute în sectoarele dealul Boteş – valea
Izbicioara, Bucium Rodu şi Bucium Poieni, de care se leagă o seamă de
mineralizaţii filoniene auro – argentifere şi polimetalice (Cu, Pb, Zn).
Totodată, în aceeaşi perioadă am evidenţiat prezenţa în bazinul Roşia
Montană a unor corpuri subvulcanice dacitice necunoscute, asemănătoare
cu cele din dealurile Cetate şi Cârnic, care fiind mascate de erupţii
vulcanice mai recente pot fi surse de mineralizaţii auro – argintifere
neindentificate. Asemenea situaţii favorabile pot apare în sectoarele
dealul Ghergheleu (la est de Roşia Montană) şi dealul Rotundu – valea
Vârtop (la nord de Roşia Montană). La obţinerea acestor succcese a
contat faptul că din 1961 am colaborat cu prof. inginer Toma Petre
Ghiţulescu, marele savant patriot, care în 1949 şi-a riscat viaţa pentru
ca planurile miniere din Munţii Metaliferi să nu cadă în mâinile
sovieticilor şi ale slugilor lor, securiştii români;în 1972 am
contribuit decisiv la delimitarea, cu ajutorul unor date geofizice, a
corpului subvulcanic de la Roşia Poieni, cel mai mare zăcământ diseminat
de cupru şi aur din România. O parte dintre voi, precum şi ceilalţi
moţi de pe valea Arieşului, vă câştigaţi pâinea lucrând în cariera
respectivă, care va mai fi exploatată multe zeci de ani;în perioada 1972
– 1974 am descoperit şi am început explorarea zăcământului cuprifer –
aurifer diseminat Bucium - Tarniţa. Voi şi părinţii voştri aţi trudit
alături de mine şi de colaboratorii mei, ca angajaţi ai IPEG Hunedoara,
pentru ca în 1983 să încheiem explorarea, până la adâncimea de 1200 m,
a ceea ce astăzi constituie al doilea zăcământ de acest tip din
România. În viitorul apropiat, în cariera care se va deschide aici de
către Gabriel Resources sau de către altă companie minieră, veţi avea
asigurat un loc de muncă stabil, în condiţiile unui minerit care nu va
utiliza cianurile de sodiu.
În 1999 m-am pensionat de pe funcţia de director ştiinţific al
Institutului Geologic al României, după o activitate rodnică de 43 de
ani. În aceşti ani, pe lângă rezultatele obţinute în zona voastră de
baştină, am mai descoperit :
zăcământul de dioxid de carbon de la Nădăştia de Sus (jud.
Hunedoara), în 1957;zăcămintele de ţiţei Cerdacu şi Cireşoaia de pe
valea Slănicu Moldovei, în 1961 – 1962, primele descoperiri de acest
fel de pe valea respectivă;zăcămintele diseminate de cupru – aur:
Remetea – Rovina, Colnic, Bolcana – Troiţa, Valea Morii Nouă,
Muncăceasca Vest, Trâmpoiele – valea Pâraieleor, Voia – Măcriş etc., în
perioada 1973 – 1983. Câteva dintre acestea au fost descoperite şi în
colaborare cu alţi specialişti;mineralizaţia plumbo – zinciferă Măgura
Ţebii (1974);mineralizaţia cu molibden de pe valea Marianda -Moldova
Noua (1971);multe masive de sare din Vrancea, dintre care cel de la nord
de Rotileşti – valea Şuşiţei conţine rezerve uriaşe de sare pură
(1972).
Mă opresc aici, dar mai am destule.
După pensionare, în 2006, m-am implicat într-o activitate nouă,
respectiv stoparea proiectului diabolic promovat de S.C. Roşia Montană
Gold Corporation S.A, de distrugere a galeriilor romane şi mai vechi de
la Roşia Montană, din dealul Cârnic şi din sectorul Carpen. Nu vă dau
amănunte deoarece istoria acestei lupte îndârjite, sprijinită în mod
eficace de către Academia Română, în frunte cu domnul preşedinte Acad.
Ionel Haiduc, v-a fost adusă la cunoştiinţă vouă şi întregii Românii
prin diverse memorii şi studii elaborate de mine începând din august
2006.
Am simţit nevoia să mă adresez direct vouă, dragi roşieni, corneni şi
buciumani, pentru a vă dezvălui ce urmări ar avea, pentru voi toţi,
punerea în aplicare a proiectului minier promovat de către S.C. Roşia
Montană Gold Corporation S.A.
Dragi roşieni,
Vi s-a spus de către cei plătiţi să vă mintă, că proiectul minier nu
va afecta o bună parte din Roşia Montană, în primul rând centrul istoric
al localităţii. Deja, în memoriul meu din august 2006, demonstram că
având în vedere constituţia geologică specifică dacitelor din cariera
Cârnic, aproape total silicifiate, exploziile zilnice vor dărâma în
scurt timp toate clădirile de importanţă istorică neconsolidate
(inclusiv bisericile diferitelor culte). Povestea cu fracţionarea
exploziilor din carieră, la intervale de câteva zecimi de secundă este o
simplă istorie de adormit copiii, acest procedeu fiind aplicat în
carierele din toată lumea. Dar există un aspect mult mai grav. Aşa cum
bine ştiţi, o bună parte din galeriile de coastă săpate în Evul Mediu în
partea de nord-est a corpului dacitic de la Cârnic, cum am menţionat,
foarte intens silicifiat, sunt orientate spre nord (sau NNV, respectiv
NNE). Această situaţie face ca respectivele galerii să funcţioneze ca
nişte ţevi de tun dispuse in evantai şi orientate aproximativ spre nord,
în direcţia întregului centru istoric al localităţii. Având în vedere
vecinătatea imediată (câteva sute de metri) şi reţeaua extrem de deasă
de galerii direcţionale şi transversale, exploziile provocate în special
pe flancul estic al carierei Cârnic pot determina oricând valuri de foc
şi de blocuri de dacite, dirijate spre centrul Istoric. Praful s-ar
alege de clădirile neconsolidate, de cele consolidate, de cimitirul în
care-şi doarme somnul de veci Popa Balint, tribunalului Avram Iancu, de tot.
Dragi corneni,
În cazul vostru situaţia este „mai simplă", conform proiectului S.C
Roşia Montana Gold Corporation S.A tot satul vostru ar fi acoperit de
iazul de decantare a sterilului. Tot, inclusiv cimitirul satului unde-şi
dorm somnul de veci părinţii, bunici şi strămoşi voştri. În cazul vostru războiul este total.
Dragi buciumani de pe valea Abruzelului,
Dacă planurile "drăguţilor" de la S.C PMGG S.A ar reuşi, casele
voastre ar rămâne intacte. Doar toate fântânile voastre ar fi otrăvite
cu produsele iazului de decantare de la Corna. Pentru totdeauna.
Dragii mei,
Poate vă gândiţi ce uşor le este domnilor de la Cluj-Napoca,
Bucureşti, Târgu Mureş, Alba Iulia şi alte oraşe, să critice "proiectul
diabolic" câtă vreme nu cunosc şomajul, mizeria şi ura între vecini. Ce
să răspund? Că toate aceste nenorociri au venit odată cu Gabriel sau
măcar s-au adâncit de la venirea lor ? Că slugile lor de la primărie, şi
nu numai, blochează orice proiect care să încurajeze agroturismul
(reparaţii şi asfaltări de drumuri, credite pentru organizarea de
pensiuni, investiţii autohtone sau din străinătate, pentru construcţia
de hoteluri pe malul pitoreştilor voastre tăuri). Gabriel, acest balaur
cu prea multe capete, şi-a angajat cei mai buni specialişti din lume în
arta minciunii, cumpărării conştiinţelor şi păcălirii oamenilor
încovoiaţi de mizerie. Dar bunii şi străbunii noştri ne-au învăţat că şi
balaurii cu şapte capete pot fi nimiciţi. S-o facem împreună, deoarece
acestea trebuie să fie armele noastre : priceperea , voinţa de fier de a
învinge şi unirea, acea unire care acum aproape un secol în urmă a dat
naştere, pe meleagurile voastre României Mari.
Dragii mei,
Mineritul, mai ales cel clasic desfăşurat în subteran, este în
pierdere de viteză în regiunile cu tradiţie îndelungată, datorită
secătuirii rezervelor de minereu spre adâncime. Este şi cazul filoanelor
auro-argintifere de la Roşia Montană, care la 30 – 60 metri sub nivelul
galeriei de bază, Sfânta Cruce din Orlea, devin eminamente
polimetalice. Dar în bazinul vulcano – sedimentar Roşia Montană mai
există o şansă de a descoperi noi filoane şi volburi auro –
argintifiere. Astfel, spre nord - est de Roşia Montană se ridică un
munte pleşuv, rotunjit la vârf, pe care l-aţi botezat Rotundu. Este un
aparat vulcanic cu o vechime de aproximativ şapte milioane de ani, deci
mai tânăr decât mineralizaţiile auro – argintifere de la Roşia Montană.
Lavele şi piroclastitele emise de vulcanul Rotundu au acoperit în zona
dealul Ghergheleu-vârful Rotundu – valea Vârtop, corpuri subvulcanice
dacitice, cu mineralizaţii auro – argintifere de genul celor din
dealurile Cetate şi Cârnic, dar uneori de dimensiuni mai mici. De
altfel, asemenea situaţii se cunosc în cazul obiectivelor miniere Jig,
Igre – Văidoaia şi Lechi, unde mici corpuri de dacite cu mineralizaţii
sunt parţial acoperite de produsele vulcanului Rotundu. În plus, Toma
Petru Ghiţulescu şi Mircea Socolescu, în celebrul lor studiu din 1941 -
Studiul geologic şi minier al Munţilor Metaliferi, menţionează că pe
valea Vârtopului, de sub piroclastitele andezitelor de Rotundu, apare o
acumulare de nisipuri aurifere fosile (care au făcut în trecut obiectul
unor exploatări rudimentare), ceea ce demonstrează vecinătatea unui
zăcămământ auro – argintifer important.
Această situaţie, deosebit de importantă pentru viitorul mineritului
în zona Roşia Montană, constituie de câteva luni obiectul unui studiu
geofizic şi geologic, la Institutul Geologic al României, abordat de un
colectiv de specialişti aflat sub îndrumarea mea. Nu degeaba v-am
înşirat, în primele două pagini, succesele mele profesionale din trecut;
nu am făcut-o pentru a mă lăuda, ci pentru a demonstra că toate aceste
zăcăminte ascunse vor fi descoperite. Perspective la fel de interesante
am identificate în ţinutul Buciumanilor, în bazinul văii Şasa. Aici, in
vecinătatea corpului dacitic cu mineralizaţii auro-argintifere din
dealul Frasin, am identificat cu mijloace geofizice, un corp subvulcanic
îngropat in formaţiuni cretacice. Date geologice, geofizice şi
geochiimice, demonstrează că subvulcanul din valea Şasa poate conţine
mineralizaţi auro- argintifere de importanţa celor din dealul Frasin,
înainte ca acesta să fie exploatat în ultimii 2000 de ani.
Sunt convins că departamentul abilitat din Ministerul Educaţiei
Cercetării Tineretului şi Sportului sau diverse companii miniere care nu
utilizează cianurile, vor găsi fondurile necesare pentru finanţarea
acestor cercetări, precum şi pentru altele, care la nivel naţional, vor
demonstra că România dispune încă de perspective auro – argintifere de
importanţă economică majoră.
Dragii mei,
Majoritatea dintre voi sunteţi mineri din tată în fiu. Închiderea
exploatărilor minere ale statului de la Roşia Montană, din subteran şi
din Cariera Cetate, v-a aruncat pe drumuri. Este o situaţie greu de
suportat pentru voi şi familiile voastre. În această situaţie locurile
de muncă promise de S.C Roşia Montana Gold Corporation S.A, v-au părut o
salvare nesperată. Din păcate pentru voi, asemenea oferte nu constituie
decât o soluţie de moment, valabilă în faza pregătitoare a lucrărilor
(unu – doi ani), dar fiind mult diminuată în cei şase ani cât ar fi
durat exploatarea efectivă în cariere. Preţul plătit pentru aceste
locuri de muncă ar fi însă prea mare pentru viitorul vostru şi al
copiilor voştri.
Intradevăr, aţi auzit că adevăratele comori din dealul Cârnic nu sunt
diseminările de aur, ci galeriile romane şi chiar mai vechi. Asemenea
dovezi ale trecutului glorios al poporului român vor constitui intr-un
viitor, pe care îl dorim cât mai apropiat, baza turismului cultural,
viitorul de aur al Roşiei Montane, al vostru şi al urmaşilor voştri,
timp de milenii.
Până când se va declanşa prin priceperea celor mai întreprinzători
dintre voi agroturismul pe scară largă, până când geologii vor descoperi
zăcămintele auro-argintifere în care cred cu toată convingerea, până
când O.N.G.- urile, statul, capitalul privat, comunitatea europeană şi
UNESCO, vor lansa turismul cultural care va aduce vizitatori din toată
lumea, va trebui să vă ajutaţi singuri, făcând să rodească pământurile
voastre, cu spiritul de luptă al strămoşilor noştri daci.
Ing. Justin Andrei
cercetător ştiinţific gradul I,
fost director ştiinţific al Institutului Geologic al României
Rosia Montana - dilema aurului sau silema ineficientei statului?
22 - Revista grupului pentru dialog social / Articol de: Nicolae Stolojan / 20 Sept 2011
Fiind geolog de meserie, cu experienţe în lumea întreagă, inclusiv în domeniul aurului, am fost, în mod natural, foarte interesat de dosarul dvs. Roşia Montană – dilema aurului (22, nr. 37, 6 septembrie). De aceea, îmi permit câteva comentarii asupra materialului prezentat de ziarista dvs.
În primul rând, voi comenta asupra companiei Gabriel Resources, acţionara principală (80%) a RMGC. Apoi, câteva cuvinte asupra proiectului de exploatare prezentat de RMGC şi, în final, un comentariu asupra a ceea ce ar trebui să facă, în opinia mea, Guvernul României în această afacere.
Compania Gabriel Resources este o firmă de tip „junior“ listată la Bursa de la Toronto. În domeniul mineritului, firmele „junior“ sunt firme cu capital şi, în general, capacităţi tehnice limitate, care fac prospecţiuni geologice, geofizice, geochimice, în căutare de zăcăminte, cu precădere, metalifere . În general, firmele „junior“ nu se lansează în explorări de tip „grassroot“, adică în zone străine oricăror lucrări, şi preferă să obţină concesiuni în zone cu un potenţial deja bine stabilit, precum Munţii Apuseni în domeniul aurului. Aşa se face că Gabriel a „descoperit“ ceea ce se cunoştea deja din vremuri străvechi: aurul de la Cârnic şi de la Cetate. De pe timpul romanilor până la comunişti, se considera că aurul se găseşte numai în filoane, volburi, zone silicificate din masa breşelor dacitice, însă probele colectate de geologii lui Gabriel de-a lungul vechilor galerii de exploatare romane şi postromane au demonstrat(?) că aur este peste tot în masa breşelor dacitice.
În acest fel, ei au descoperit un zăcământ de aur de tip „bulk mining“, adică tonaj foarte mare de minereu cu conţinut metal mediu scăzut, deşi, înainte, geologii şi minerii vorbeau mai ales de zăcăminte bogate de tip „filonian“. Zăcăminte de tip „bulk“ există în diverse regiuni ale lumii, precum Nevada, USA (zona Carlin), Australia (Boddington) etc. şi ele sunt exploatate în cariere imense, situate în zone deşertice sau puţin populate.
După această descoperire, acţionarul principal al firmei, pe la sfârşitul anilor ´90, Frank Timiş, şi-a vândut afacerea cu un profit frumos unor mari investitori, care sunt şi azi acţionarii principali ai lui Gabriel. Vânzarea acţiunilor cu profit este, de altfel, principalul mecanism, principala raison d´être a firmelor de tip „junior“. Aceste firme nu au nici capitalul, nici capacităţile tehnice pentru exploatarea unui zăcământ. De aceea, ele încearcă cât mai repede să facă o „descoperire“. Multe nu reuşesc şi dispar, iar cele care găsesc ceva încearcă să-şi prezinte lucrările în mod cât mai favorabil invocând două motive: primul şi cel mai important este pentru a creşte cursul acţiunilor, cotate la câteva burse specializate şi foarte specultative, precum Toronto, Sydney, Londra (Alternative Market); al doilea, pentru a atrage atenţia unei firme mari de minerit, de tip „major“, precum Newmont sau Barrick. Aceste mari firme, integrate vertical de la explorări până la exploatarea aurului, urmăresc cu atenţie rezultatele explorărilor conduse de firmele „junior“ şi, din când în când, atunci când o descoperire a acestora reprezintă într-adevăr un zăcământ cu perpective serioase de profit, firma „major“ cumpără firma „junior“ şi îşi însuşeşte zăcământul, pentru a-l dezvolta şi exploata. Şi Newmont, şi Barrick sunt prezente în România, prima ca acţionar al lui Gabriel, şi a doua printr-o participare într-o altă firmă „junior“ care se ocupă de explorări.
Dacă zăcământul de la Roşia va fi vreodată exploatat, aproape sigur că nu va fi de către RMGC, adică de Gabriel, şi este probabil că acesta va încerca să-l vândă unui „major“, probabil Newmont, mare firmă cu experienţă în zăcăminte destul de similare Roşiei (Carlin în Nevada, Yanacocha în Peru etc.). Însă aceasta nu va fi posibil atât timp cât Gabriel nu va obţine definitiv toate licenţele (exploatare, mediu etc.), toţi locuitorii Roşiei evacuaţi, casele răscumpărate şi terenurile expropriate. Marile firme nu suportă conflictele cu „stakeholders“ locali (oamenii care trăiesc în zona exploatării miniere şi care, de obicei, nu se aleg, pe termen lung, cu mare lucru din minerit), căci le strică imaginea.
Proiectul prezentat de RMGC este un proiect supradimensionat în toate sensurile. Pentru a extrage, timp de 13-14 ani, 14-15 tone de aur anual dintr-un minereu cu circa 1,5 g/t, sunt exploatate anual circa 36 de milioane de tone de minereu+steril. În total, la sfârşitul proiectului, circa 500 de milioane de tone de minereu+steril vor fi exploatate, care se vor regăsi în marea majoritate (sterile + schlamuri de la cianurare) într-un lac de decantare de 3-400 de hectare, reţinut de un dig de 180 metri înălţime! Cifre care te ameţesc şi care ar face din acest proiect un caz unic în Europa şi chiar în lumea întreagă! Şi, toate acestea, într-o zonă istorică, muntoasă, seismică, cu climă aspră.
Ne putem pune clar întrebarea: de ce s-au ales nişte parametri atât de supradimensionaţi? După părerea mea, răspunsul este clar: rentabilitatea proiectului trebuia să fie foarte mare pentru a justifica o investiţie în România de circa 1 miliard de dolari, adică o cifră comparabilă cu investiţiile realizate pe marile zăcăminte de tip „copper-porphyry“ (porfiruri cuprifere, de exemplu Moldova Nouă, Roşia Poieni în România) din America de Sud. Însă rentabilitatea proiectului în documentele oficiale publicate pe net a fost calculată cu un preţ al aurului de 400 de dolari/uncie, atunci când preţul actual a crescut de 4-5 ori!
Concluzia este foarte clară: un proiect mai mic, care, de exemplu, s-ar focaliza în prima fază pe o singură carieră, din cele 3 sau 4 prevăzute iniţial, ar fi sigur şi el foarte rentabil şi astfel s-ar putea şi prelungi durata de viaţă a exploatării zăcământului, care, în proiectul iniţial (14-15 ani) apare destul de scurtă. O durată de viaţă de 20-25 de ani apare mai normală pentru un astfel de zăcământ.
Despre problemele de mediu s-a discutat mult de ani de zile. O bună parte dintre aceste probleme sunt legate de supradimensionarea proiectului actual de exploatare. Nu cunosc în lume un lac de decantare de 400 de hectare! Poate or fi unele prin Rusia, prin Siberia, unde poluările de toate felurile (radioactive şi altele) sunt omniprezente. Ca să nu mai vorbim de barajul de 180 m, care ar reţine acest lac monstruos de deşeuri. Iar acest lac, precum şi barajul ar trebui să fie monitorizate pe veci, după închiderea minelor – cu ce bani, pe ce buget? În Ungaria s-a văzut efectul ruperii unui baraj de 10 m înălţime care reţinea un bazin de „noroiuri roşii“ de la o fabrică de alumină. În cazul barajului conceput pentru Roşia, efectul unei ruperi ar fi asemănător unui tsunami care ar distruge toată regiunea.
În schimb, spaima faţă de cianuri este, după părerea mea, o prostie. Cianurile se autodegradează foarte repede prin hidroliză şi povestea cu ştiucile din Dunăre, otrăvite de cianura de la Baia Mare, din 2000 şi ceva, este o inepţie. Pe de altă parte, cianura nu se transportă sub formă lichidă, ci sub formă de pastile sau pulbere, în ambalaje ermetice. Ele sunt utilizate pe sute de site-uri miniere, în lumea întreagă, fără probleme.
Ca şi în multe alte domenii (autostrăzi, de exemplu), rolul statului în această afacere a fost unul inept (în cel mai bun caz…). Partenerul român al lui Gabriel, Minvest Deva, este un „cadavru“ economic şi financiar. După sistarea mineritului de aur în 2006, compania a rămas fără resurse, deşi ea trebuia să rezolve toate problemele de mediu de la Roşia, rămase de pe vremea comunistă. Totuşi, se spune că directorii şi anumite cadre manageriale de la Minvest au profitat şi ei frumos de „generozitatea“ lui Gabriel Resources...
Toate deciziile canadienilor au fost astfel aprobate fără discuţie de-a lungul anilor de partenerul român al „vulpoilor“ de la Toronto. Concret, nu se ştie însă mare lucru, deoarece o bună parte dintre contracte rămân secretizate, ceea ce constituie în mod evident un abuz şi o ruşine într-un stat democratic, atunci când viaţa şi viitorul a mii de oameni depind de clauzele acestor contracte!
La origine, Minvest deţinea circa 19% din RMGC, însă, de-a lungul anilor, canadienii au procedat la mai multe creşteri de capital al firmei. Evident, Minvest fiind pe butuci, Gabriel a avansat banii pentru cota parte a românilor în creşterile de capital succesive. Astăzi, se pare că, dacă Minvest nu-şi rambursează datoriile faţă de Gabriel, cota parte a firmei româneşti devine neglijabilă în firma RMGC! Deci statul român n-ar mai încasa mare lucru din această afacere, ceea ce ar fi într-adevăr culmea prostiei.
S-a vehiculat recent în media declaraţia ministrului Economiei asupra eventualităţii renegocierii contractului cu Gabriel. Această iniţiativă trebuie să fie încurajată şi rezultatele negocierilor comunicate clar opiniei publice. Odată cu desecretizarea contractelor, guvernul ar putea lansa şi o procedură de tip „due diligence“ (un audit tehnic, economic, financiar, social) al proiectului Roşia Montană, cu scopul de a cere consultantului agreat de minister să prezinte şi proiecte altenative la proiectul iniţial al lui Gabriel.
ANRM ar putea organiza această procedură de tip anglo-saxon, foarte utilizată în domeniul mineritului. După câteva luni, consultantul va putea propune diverse scenarii – proiecte de exploatare pentru Roşia Montană mai puţin distrugătoare pentru mediu şi care ar asigura o viaţă mai lungă exploatării de aur.
Şapte pitici pe creierul (difuz al) Patriei - cîteva gînduri simplissime despre Roşia Montană - (Dilema veche, nr. 394, 1-7 septembrie 2011)
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/sapte-pitici-creierul-difuz-al-patriei
Cornel Valcu
Pe 4 august, Televiziunea Română realiza un sondaj, via Internet, privitor la desecretizarea contractului de exploatare a aurului de la Roşia Montană. Rezultatele au fost şocante: cam o treime dintre intervenienţi (am inventat ad-hoc acest cuvînt oribil spre a sublinia că nu a fost o băgare-a-microfonului-în-gură, pe stradă, ci cădea în sarcina votantului să intre pe site, să desfăşoare nişte proceduri etc.) votaseră nu ştiu/ nu mă interesează.
Imaginaţi-vă: în jur de trei mii de oameni care au, n-au treabă, pînă la ora jurnalului – 8 trecute fix, seara – votează nu „NU vreau să se desecretizeze acest contract“, ci „nu mă interesează“. Puţine voturi în acest (non)sens au avut şi comentarii; dar acolo unde acestea au existat, au atins, zic eu, limita savurosului – ceva în genul: „În loc să vă ţineţi de sondaje ar trebui să faceţi ceva util pentru ţară, de exemplu să creaţi nişte locuri de muncă, aşa cum face RMGC.“
Las în seama cititorilor să judece dacă TVR-ul trebuie să fie, printre altele, şi un mare provider de locuri de muncă (mai ales că plătim abonament...), ca şi să înţeleagă, sub raport uman, efortul ciudat al unui număr impresionant de persoane de a spune, cum nu se poate mai clar şi răspicat, că... n-au nimic de spus.
Scopul meu e altul. Eu mai cred că mintea-cea-bună a României nu e neapărat la politicieni; aceştia, ce-i drept, iau deciziile; în rest, i-aş asemăna mai degrabă cu un soi de creier primitiv, foarte bine plasat, în ce priveşte capacitatea de a impune acţiunea, dar altfel visceral, capabil doar de un fel de reflexe foarte condiţionate. Cred că inteligenţa noastră „cea adevărată“ e diseminată prin societatea civilă; şi că, atîta cîtă e, produce – local – multe idei bune.
Dintre acestea, vreau să le centralizez/ recapitulez aici pe cele privitoare la chestiunea, deja pomenită, a Roşiei. Că stoparea exploatării RMGC e o cauză în favoarea căreia mobilizarea e cu totul neobişnuită, puteţi vedea căutînd, pe Facebook, pagina privitoare la listarea UNESCO a acestui sit.
0. Aurul Apusenilor e aurul românilor. Intenţionat am păstrat această oribil-de-naţionalistă-şi-de-n-limbă-de-lemn formulare, pentru a vă comunica o revelaţie care, vorba aceea, tot românească, m-a „pălit“ azi-dimineaţă, la trezirea din somn: da, aurul stă acolo, îngropat în munţi, mai sigur chiar ca-n seifurile Băncii Naţionale (asta afară de cazul în care credeţi în propaganda RMGC, potrivit căreia ungurii ne vor lua Ardealul cu zăcămintele lui cu tot). Îl putem exploata azi, cu neajunsurile „listate“ mai jos, sau îl putem lăsa acolo; e, vorba aceea, o investiţie sigură, pe termen nu lung, ci nelimitat – avînd drept unice riscuri sfîrşitul lumii şi preţul mondial al acestui metal.
1. Dacă exploatarea se face acum, conform actualelor condiţii contractuale, statul român va obţine 2% din redevenţe. Altfel spus, 98 de procente din valoarea zăcămintelor mai-sus-pomenite se pierd. Da, veţi spune, dar compania are şi ea costurile ei (iar judecînd după publicitatea de pe televiziuni şi embargoul pe care reuşeşte să-l exercite asupra celei mai mari părţi a presei, ele – costurile – sînt semnificative). De ce, însă, să nu aşteptăm pe cineva care ne propune un deal mai bun? De la 97% în jos, cred că posibilităţile sînt multe.
2. Dacă exploatarea se face acum, cîţiva munţi dispar de pe suprafaţa patriei. Cum să dispară? veţi întreba. Nimic nu piere, totul se transformă. Iar aici, recunosc, m-aţi prins cu mîţa propagandistică în sac. Fireşte că munţii rămîn – sub forma unui lac de steril; de plecat, pleacă doar aurul, argintul şi alte alea. Totuşi, vizavi de alterarea brutală a peisajului, vă amintesc (courtesy of Adi Dohotaru) ideea din spatele celei de-a treia legi a lui Commoner: orice intervenţie tehnică majoră într-un ecosistem este, în mod normal, dăunătoare.
3. Lacul de „cianură“ (în fine, de soluţie cianurată, din care RMGC-iştii susţin cu tărie că se va putea bea mai safe decît cafeluţa de dimineaţă) va fi mai mare decît Vidraru şi va sta suspendat, nu în spatele unui baraj „sănătos“ din beton, ci într-al unui dig de pămînt şi rocă, şi el mai înalt decît pomenitul baraj, deasupra Abrudului... şi aici îmi venea să adaug, de dragul sonorităţii, „întru eternitate“, dar îmi vine mai degrabă a spune: „pînă la prima ploaie mai serioasă“. Şi, mda, compania susţine că a proiectat construcţia în funcţie de maximele pluviometrice normale; dar, în ultimii ani, acestea au fost în mod repetat depăşite în diverse regiuni ale României.
4. Cea mai veche localitate atestată din România, dimpreună cu vestigii arheologice în relaţie cu care cuvîntul „unice“ nu mai e un retorism – în primul rînd, minele romane – vor dispărea la rîndul lor. Ce e drept, Ministerul Culturii tocmai le-a declarat deja-dispărute (fiindcă aşa, şi numai aşa se poate traduce simplu şi strict formula „descărcare de sarcină arheologică“). Aici, cu voia dvs., într-o publicaţie cu accentuat caracter „cultural“, voi insista: mi se pare incredibil felul cum calitatea de monument istoric a unui obiect, sit etc., care ar trebui să depindă numai şi numai de date intrinseci (datare, caracteristici „fizice“ etc.) s-a putut modifica în funcţie de mărimea ofertei financiare făcute de RMGC.; nu credeam că teoria economică marxist-leninistă (remember? valoare de întrebuinţare, valoare de schimb etc.) se aplică şi în domeniul arheologiei şi patrimoniului. Foarte pe româneşte, compania a întrebat: Ce spuneţi voi, specialiştilor, despre acest obiect istoric-cultural? Iar comisia (nici măcar cea a monumentelor! ci una zisă „a arheologilor“) a răspuns: ce vrei tu, companio, să zicem, şi, dacă zicem, cît dai?
5. Actualul proiect contrazice flagrant ideea dezvoltării durabile: în vreme ce RMGC îşi face publicitate lăudîndu-se că va crea nu mai puţin de ţ-sprezece mii de locuri de muncă, nouă, neuronilor izolaţi, dar zvîcnitori ai ţării, nu ne e greu să pricepem că multe din aceste angajări (vreo 800, în termeni realişti) se vor întinde, strict, pe perioada iniţială a construcţiei; iar altele (maximum 300), doar pe timpul exploatării. Nu vă mai jucaţi cu viaţa roşienilor! li se spune, în general, celor care se declară în contra proiectului minier. Or, întrebarea firească este: noi, care vorbim despre zootehnie, industrie uşoară, turism ne jucăm cu Roşia, sau RMGC, care oferă locuri de muncă aproape-sezoniere?
6. A şaptea – şi ultima – idee (nu uitaţi că a fost şi o idee 0!) priveşte chiar societatea civilă românească, în ansamblu, cea pe care, mai în glumă, mai în serios, am numit-o creier difuz, dar singurul sănătos, şi despre care am spus că are pitici (a se citi: teme predilecte pînă la a deveni obsesive). Ideile pe care tocmai le-am pomenit reprezintă un ansamblu important de astfel de pitici, şi e esenţial, în opinia mea, dacă acest meci între creierul mic şi visceral al politicii de Dîmboviţa şi creierul mare, dar tocmai de aceea nu-prea-bine-organizat al „civililor“ se încheie cu un rezultat bun.
Pentru politicienii decidenţi, realizarea proiectului RMGC ar fi doar o ticăloşie în plus, nu foarte grea „la stomac“; dimpotrivă, ar constitui încă o dovadă, substanţială, că se poate face orice grozăvie în această ţară. Pentru societatea civilă, ar fi o ratare grea, fiindcă nici o altă cauză nu pare să fi strîns, în aceşti ani, în jurul ei, atîta efort şi atîta inteligenţă... românească.
Cornel Vîlcu este lector dr. la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, unde predă lingvistică generală şi semiotică.
Comunicat de presa al Asociatiilor Alburnus Maior si MaiMultVerde privind modificarile propuse Legii minelor 85/2003
Pentru distribuire imediată
MaiMultVerde
şi Alburnus Maior consideră inacceptabile modificările propuse la Legea
minelor de senatorii Toni Greblă şi Ion Ruşeţ
În prezent, în Camera Deputaţilor se află în dezbatere o propunere legislativă de modificare şi completare a Legii Minelor nr. 85/2003. Propunerea legislativă Pl-x. 549/2009, iniţiată de senatorii Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL), a fost adoptată de Senatul României, în acest moment fiind analizată în Comisia pentru industrii şi servicii din cadrul Camerei Deputaţilor.
Asociaţiile MaiMultVerde şi Alburnus Maior consideră că propunerea legislativă Pl-x. 549/2009 conţine o serie de prevederi care încalcă grav drepturile fundamentale ale cetăţenilor României şi cer membrilor Comisiei pentru industrii şi servicii să ia în considerare argumentele de neconstituţionalitate a propunerii legislative prezentate de cele două organizaţii într-o scrisoare oficială, să analizeze obiectiv propunerea Pl-x 549/2009 şi să organizeze o dezbatere publică înainte de votul final asupra ei.
Legea minelor 85/2003 este legea generală care reglementează desfăşurarea activităţilor miniere în România. De la adoptarea acesteia în anul 2003, au existat mai multe iniţiative de modificare şi completare a legii, cea mai recentă aparţinând senatorilor Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL), din anul 2009. Propunerea legislativă Pl-x 549/2009, prin articolele propuse, conţine o serie de prevederi care, în opinia celor două organizaţii, încalcă grav dreptul la proprietate privată, Constituţia, tratate şi convenţii internaţionale ratificate de România, precum şi norme elementare de tehnică legislativă.
Conform Art. 102 orice investitor privat care obţine o licenţă de exploatare are dreptul să exproprieze de bună voie proprietăţile vizate. ”Expropriator este statul român, prin titularii licenţelor de exploatare, operatori economici”, continuă propunerea legislativă, iar „plata despăgubirilor pentru imobilele ce urmează a fi expropriate în temeiul prevederilor art. 105 alin. 1 se face de titularul de licenţă direct titularilor drepturilor reale, în numerar sau prin consemnarea sumelor într-un cont bancar la dispoziţia acestora.”
Conform legislaţiei româneşti, expropriator nu poate fi titularul de licenţă în numele statului român, ci doar statul român direct, el fiind astfel responsabil şi de plata despăgubirilor. Introducerea prevederii conform căreia titularul licenţei realizează exproprierea şi plăteşte despăgubirile demonstrează încă o dată că în intenţia iniţiatorilor acestei modificări legislative se urmăreşte substituirea autorităţilor statului român cu companii private care pot deţine la un moment dat licenţe de exploatare în România, investindu-le pe acestea din urmă, în mod abuziv şi discriminatoriu, cu atribute de exercitare a unor puteri statale.
Proiectul de lege prevede scoaterea abuzivă şi discreţionară a terenurilor necesare desfăşurării activităţilor miniere din circuitul forestier şi agricol, încalcând atât prevederile art. 136 din Constituţie, referitoare la proprietatea publică, cât şi dispoziţiile art. 35 şi 36 din Codul Silvic, lege cu valoare superioară.
Prin prevederile art. 11, alin. (3) şi (5), proiectele de minerit primesc statut special şi pot proceda la distrugerea unor monumente istorice clasificate fără a mai fi nevoie de descărcare de sarcină arheologică şi/sau de avizul Ministerului Culturii în acest sens. Prin prevederea propusă se încalcă grav regimul juridic de protecţie a patrimoniului arheologic pe care România s-a angajat să îl asigure prin ratificarea Conventiei europene pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită), adoptată la La Valetta la 16 ianuarie 1992 (L150/1997). Mai mult, contrar spiritului legislaţiei de protecţie a patrimoniului, prin care monumentele ar trebui protejate în întregul lor, prevederile propuse ar permite mutilarea monumentelor şi a siturilor arheologice prin descărcarea de sarcină arheologică „pe fragmente” a unor terenuri necesare exploatărilor miniere, prin derogare de la Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000.
Art. 431 prevede o derogare de la Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţie astfel încât avizele obţinute în baza unui certificat de urbanism expirat sau invalid să rămână valabile. Derogarea sfidează definiţia de bază şi rolul conferit certificatului de urbanism de legislaţia privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi cea privind autorizarea lucrărilor de construcţii.
Într-o scrisoare adresată membrilor Comisiei pentru industrii şi servicii, MaiMultVerde şi Alburnus Maior cer luarea în considerare a argumentelor de neconstituţionalitate ale prevederilor propunerii legislative Pl-x 549/2009 prezentate de cele două organizaţii, discutarea obiectivă a acesteia şi organizarea unei dezbateri publice pe tema propunerii legislative.
De asemenea, Alburnus Maior a iniţiat o campanie de contracarare a acestei legi ce reprezintă un pericol pentru toate zonele în care există concesiuni miniere, indiferent de tipul de resurse din subsol. Pe site-ul www.rosiamontana.net poate fi semnată o petiţie adresată deputaţilor prin care aceştia sunt încurajaţi să voteze împotriva propunerii legislative şi să îşi prezinte public poziţia faţă de aceasta. Până în prezent, petiţia a fost semnată de aproape 16.000 de persoane.
„Legea este eminamente destinată unui singur beneficiar, compania care propune proiectul de minerit de la Roşia Montană şi care, întâmpinând dificultăţi majore în procesul de autorizare a proiectului şi având o mare parte dintre avizele şi acordurile deja obţinute anulate de instanţele competente ca urmare a litigiilor promovate de ONG-uri, doreşte pe viitor să eludeze dispoziţiile legale. Promovarea unei asemenea legi iese însă din sfera legalului şi intră în cea a ilicitului”, a declarat Prof. Dr. Marius Liviu Harosa care a realizat o analiză juridică a modificărilor propuse legii minelor.
„În noua formă, legea anulează autoritatea instituţiilor statului, a reprezentanţilor aleşi prin vot, învestind entităţi private, conduse exclusiv de interese de afaceri, cu o autoritate discreţionară şi nelegitimă. Din clipa în care o instituţie de drept privat va fi în măsură să anuleze unilateral dreptul de proprietate al unui cetăţean român, drept real principal, conform Codului Civil, putem vorbi despre începutul sfârşitului democraţiei în România”, a declarat Doru Mitrana, director executiv Asociaţia MaiMultVerde.
Informaţii suplimentare:
Anamaria Bogdan, Director comunicare Asociaţia MaiMultVerde, tel. 0755224816, email anamaria.bogdan@maimultverde.ro
Mai multe informaţii pot fi găsite la www.rosiamontana.org sau la adresa alburnusmaior@ngo.ro
Istoria proiectului Roşia Montană (şi a altor proiecte din Apuseni)
26 august 2011
Grupul pentru Salvarea Roşiei Montane
din Academia de Studii Economice
Aurul este exploatat la Roşia Montană de peste 2000 de ani, continuu. Până în 1970, exploatarea s-a facut în subteran, prin galerii, în masivele Cetate, Cârnic, Orlea etc.
Începând cu anul 1970, s-a trecut la exploatarea la suprafaţă, în carieră deschisă (mină) în masivul Cetate, distrugându-se mai multe urme importante ale exploatării vechi, romane; înălţimea masivului Cetate a scăzut în timp cu 120 metri. Exploatarea din cariera Cetate era de maximum 400.000 tone minereu pe an, cu o concentraţie medie de 1,57 grame/tonă. Minereul era transportat la un concasor din interiorul carierei Cetate, trecea printr-un puţ către un transportor subteran pe bandă rulantă şi apoi într-un al doilea puţ. De aici, minereul era transportat 6,5 km de-a lungul unei căi ferate cu ecartament îngust către un concasor secundar, situat lângă uzina de preparare Gura Roşiei. Minereul concasat era transportat pe bandă peste drumul naţional DN 74A către uzina de preparare, unde se obţinea concentratul, prin flotaţie convenţională. Sterilele erau depozitate într-un mic iaz de decantare de lângă Gura Roşiei.Concentratul era apoi transportat la Baia de Arieş, pentru obţinerea aurului prin cianurare. Deci, nu s-a folosit cianura la Roşia Montană. Mina veche a Statului de la Cetate, care oferea circa 800 locuri de muncă, a fost închisă în 2006, ca nerentabilă, şi dezafectată !, pentru a face loc proiectului RMGC.
Proiectul propus de RMGC (de fapt de Gabriel şi acceptat de Stat) la Roşia Montană a fost definitivat în forma cunoscută astăzi în anul 2001 ! El este gigantic, prevede exploatarea a 13 milioane tone minereu anual (deci de 32 de ori mai mare decât exploatarea statului în mina veche) , timp de 16 ani, în 4 cariere deschise (mine) în masivele Cetate, Cârnic, Orlea şi Jig situate în jurul centrului istoric al comunei Roşia Montană. Centrul istoric este monument istoric, şi are 43 de case monument istoric (localitatea a înflorit când aurul aparţinea proprietarilor de teren, nu statului !). Proiectul prevede folosirea a 1.581.760 tone de subtanţe periculoase (din care 192.000 tone de cianură de sodiu), sterilele fiind depozitate într-un iaz de decantare de 300 ha, cu un baraj înalt de 180 m, situat peste satul Corna din comuna Rosia Montană, la 2 km de Abrud. Proiectul va oferi în medie 217 locuri de munca (conform studiului comandat de Gabriel lui Independent Mining Consultants Inc. în 2003 , care se afla pe site-ul lui Gabriel, dar a fost retras !). Sumele vehiculate de RMGC ca beneficiu pentru România sunt total exagerate şi cresc an de an, ca să impresioneze şi să convingă să fie acceptat proiectul. Analizat din toate punctele de vedere, proiectul RMGC nu este însă de interes naţional, după cum Grupul nostru a demonstrat, cu argumente, din 2002 încoace!
Este uimitor (?) cum o afacere începută oficial la 4 septeptembrie 1995 printr-un contract de cooperare semnat între actuala Minvest şi o companie a lui Frank Timiş, probabil (căci Gabriel Resources Ltd., Gabriel pe scurt, companie canadiană, cotată la bursa din Toronto) şi filiala sa Gabriel Resources Limited (Gabriel Jersey pe scurt, companie englezească) au fost înregistrate în registrul companiilor abia la 28.05.1996), afacere care avea în vedere aurul din iazul de decantare de lângă Gura Roşiei, să devina prin “rostogolire” proiectul minier gigantic promovat agresiv în media până în ziua de astăzi.
Amintim istoria lui (şi adiacent a altor proiecte), pe scurt:
- La data de 4 septembrie 1995 a fost semnat deci un contract de cooperare între Regia Autonomă a Cuprului Deva (actuala Companie Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest” – S.A. , Minvest in continuare) şi actuala Gabriel (?) - pentru explorări în iazul de decantare de lângă Gura Roşiei (lângă Roşia Montană).
- Pe 28 mai 1996, compania Starx Resources Ltd., reactivată, încorporează compania Gabriel Resources Limited („Gabriel Jersey”) ; compania părinte, Starx Resources Ltd., a fost rebotezată „Gabriel Resources Ltd.” („Gabriel”) şi cotată imediat la bursă - simbol GBU pe bursa din Vancouver, iniţial; preşedinte al Gabriel este Vasile Frank Timiş. Data de 28 mai 1996 figurează în documente ca data înregistrării companiilor „Gabriel” (Canada) şi „Gabriel Jersey” (Marea Britanie).
Pe 17 dec. 1996, Gabriel intră într-o înţelegere cu Gabriel Jersey. La adunarea generală extraordinară din 27 martie 1997, Gabriel a obţinut acordul acţionarilor pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor lui Gabriel Jersey. Pe 11 aprilie 1997, Gabriel a scos 15.000.000 acţiuni pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor lui Gabriel Jersey. Ca rezultat, acţionarii lui Gabriel Jersey care şi-au vândut acţiunile au devenit acţionarii majoritari ai lui Gabriel. Aceasta tranzacţie, prin care controlul companiei părinte (Gabriel) trece la acţionarii subsidiarei (Gabriel Jersey) este contabilizată ca o preluare inversă (reverse takeover).
- Pe 7 iunie 1997, s-a format Euro Gold: Gabriel a intrat, prin subsidiara Gabriel Jersey, într-un Contract de încorporare şi Articol de Asociere cu Regia Autonomă a Cuprului Deva („Regia Deva”): şi trei acţionari minoritari: CARTEL BAU - S.A., FORICON - S.A., COMAT TRADING - S.A., care au dus la formarea companiei mixte Euro Gold Resources S.A. („Euro Gold”) (actuala Rosia Montana Gold Corporation - RMGC) (Gabriel Jersey 65%, Regia Deva 33,8% şi cei trei acţionari câte 0,4%); proprietăţile incluse în înţelegerea „Romanian Properties” sunt Roşia Montană şi Bucium. Gabriel a contribuit cu 357.000 USD pentru capitalizarea initială a lui Euro Gold. În ACTUL ADITIONAL Nr. 3/1998 al Euro Gold , se scrie: „ Regia se obligă, conform Legii Minelor, să obţină licenţele de explorare şi exploatare pentru perimetrele care fac obiectul acestei societăţi. Regia se obligă să transfere societăţii aceste licenţe de explorare, dezvoltare şi exploatare în termen de 7 zile lucrătoare de la obţinerea lor” (Mon. Of. Partea a IV-a, Nr. 3290/1998).
- Pe 26 iulie 1997, s-a format Deva Gold S.A., printr-un Contract de Încorporare şi Articol de Asociere între Castle Europa Ltd. (acţionar principal Vasile Frank Timiş) (60%), Regia Deva (38,5%) şi aceleaşi trei companii miniere CARTEL BAU - S.A., FORICON - S.A., COMAT TRADING - S.A. (1,5%) (proprietăţile incluse în înţelegere sunt Certej-Săcărâmb şi Zlatna-Hanes - n.a.). ”Regia este de acord ca, în conformitate cu prevederile Legii minelor (care nu apăruse încă la data aceea -n.a.), să transfere societăţii licenţele de explorare (exploatare) pentru perimetre pe care societatea le consideră necesare pentru dezvoltarea proiectului, perimetre arătate în preambulul contractului, cât mai repede cu putinţă, în termenul prevăzut de lege.” (Mon. Of. Partea a IV-a, Nr. 3339/1998).
- Pe 8 dec. 1997, Gabriel a făcut o înţelegere cu acţionarii lui Castle Europa Ltd. (the „Castle Europa Agreement”) să achiziţioneze tot capitalul lui Castle Europa pentru 5 milioane acţiuni şi o plată totală de 425.000 USD. Castle Europa este o companie privată cu 3 acţionari. Tranzacţia este de tipul „related party transaction”, deoarece Preşedintele lui Gabriel (Frank Timiş n.a.) este acţionar principal al Castle Europa. Conform cu „Castle Europa Agreement”, Gabriel va împrumuta Castle Europa Ltd. cu 355.000 USD, pentru ca aceasta să-şi plătească contribuţia sa de capital pentru cei 60% în Deva Gold.
- Pe 16 martie 1998 este publicată Legea Minelor nr. 61, care spune printre altele:
„Resursele minerale ... fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român” (Art. 1), „Explorarea se realizează pe baza unei licenţe exclusive...”(Art. 9(1), „Licenţa de explorare se acordă pentru o durată de maximum 5 ani, cu drept de prelungire pentru cel mult 3 ani...” (Art. 9 (3)), „Exploatarea minieră se realizează pe baza unei licenţe exclusive ...” (Art. 10 (1)), „Licenţa de exploatare se acordă pentru maximum 20 ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani.” (Art. 10 (4)), „Prevederile licenţei ramân valabile pe toată durata acesteia” (Art. 11 (2)), „ În limitele unui perimetru de exploatare autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru unele resurse minerale, cu acordul titularului.”(Art. 15).
- În 26 martie 1998, Gabriel a achiziţionat Castle Europa S.A., adăugând astfel alte două proprietăţi în România. Gabriel are deci 4 proiecte în România, toate în patrulaterul de aur: Roşia Montană, Bucium, Certej-Săcărâmb, Zlatna-Hanes. Activităţile lui Gabriel au loc în două companii mixte cu Regia Deva: Euro Gold Resources S.A. şi Deva Gold S.A. Prin subsidiara sa Gabriel Jersey, Gabriel deţine 65% din Euro Gold, care a fost stabilit cu focus pe Roşia Montană şi Bucium, iar prin subsidiara sa Castle Europa Ltd., Gabriel deţine 60% din Deva Gold, care a fost stabilit cu focus pe Certej-Săcărâmb şi Zlatna-Hanes.
- Prin H.G. nr. 808 /13.11.1998 s-a înfiinţat Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest” - S.A., cu sediul în Deva, din Regia Autonomă a Cuprului Deva.
- În 1999, printr-o majorare de capital, Gabriel şi-a mărit participarea la Euro Gold în proiectele sale la Roşia Montană şi Bucium de la 65 % la 80%, ca rezultat al terminării studiului de fezabilitate; Regia Deva a coborât participarea sa la 19,31%. Gabriel a „fost capabil” să extindă mărimea (perimetrul n.a.) celor 4 licenţe minerale existente pentru a acoperi arii cunoscute de mineralizare, adiţionale”. În 1999, Gabriel a achiziţional 2 proiecte noi, Bolcana şi Băiţa-Crăciuneşti, având acum 6 proiecte în Patrulaterul de Aur al României.
- În 1999, au fost emise de guvern Licenţe de exploatare lui Minvest ca titular (ca să exploateze) şi lui RMGC ca şi companie afiliată (ca să exploreze !) – pentru mina veche a Statului (400.000 tone minereu anual, din cariera deschisă în masivul Cetate) - şi lui Deva Gold ca şi companie afiliată – pentru minele vechi ale Statului de la Certej, Zlatna şi Bolcana. Licenţa de exploatare pentru Roşia Montana are numărul 47/1999 şi este deci o licenţă mixtă, de exploatare şi explorare, contrar legii. Peste tot se afirmă că Licenţa 47 este pentru proiectul Roşia Montană, ceea ce este fals, deoarece proiectul nu era definitivat încă la acea dată !!! La fel se întâmplă cu celelalte licenţe. Contractele de licenţă de exploatare prevăd că Minvest va transfera titlul „pentru proiectul Roşia Montană” lui RMGC şi titlul „pentru proiectele Certej, Zlatna şi Bolcana” lui Deva Gold, respectiv, în momentul în care compania predă un studiu de fezabilitate pozitiv (cine l-a verificat ?- n.a.) , un plan de dezvoltare, un studiu de impact asupra mediului şi un plan de închidere lui Minvest; Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM pe scurt) va trebui să consimtă la transferul contractelor de licenţă de exploatare.
- În 1999, au fost emise Licenţe de explorare lui Minvest ca titular „pentru proiectul Bucium” şi „pentru proiectul Băiţa-Crăciuneşti”.
- În 2000 , se modifică denumirea societăţii din EURO GOLD RESOURCES – S.A. în ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION – S.A. (RMGC în continuare) (www.rosiamontanagoldcorp.com )
- În decursul anilor 1999-2001, cele 6 licenţe (4 de exploatare (Roşia Montană, Certej, Zlatna, Bolcana şi 2 de explorare) au fost transferate de la Minvest către RMGC sau Deva Gold respectiv (ca să exploreze pentru proiectele lor noi), Minvest rămânând companie afiliată în cazul licenţelor de exploatare (ca să exploateze minele vechi) (un fel de „preluare inversă”). Să observăm că prin aceste transferuri, aprobate de ANRM, participarea Statului (prin Minvest) a scăzut de la 100% la nici 20% (în RMGC) !
- În 15 februarie 2000, Gabriel a anunţat o restructurare a corporaţiei, care va avea ca rezultat divizarea potofoliului existent de proiecte de resurse minerale în două companii publice separate, Gabriel şi European Goldfields. În 13 iunie 2000 s-a terminat reorganizarea lui Gabriel, în sensul că a fost creată noua companie European Goldfields Ltd. (www.egoldfields.com ); Gabriel a transferat lui European Goldfields proiectele sale de la Certej, Zlatna, Bolcana şi Băiţa-Crăciuneşti.
- În octombrie 2002, pe baza licenţei de exploatare 47/1999 pentru mina veche, RMGC a depus (ilegal, credem) documentaţia necesară declanşării procedurii de obţinere a acordului de mediu pentru proiectul său, cu 4 mine, neaprobat încă (pentru care nu există licenţă de exploatare pentru el !!). Documentaţia a inclus şi documentul numit „Proiectul Roşia Montană. Descrierea Proiectului” [DP], de 54 pagini, care prevedea în graficul general depunerea în ianuarie 2003 a “Raportului asupra studiului de impact social şi asupra mediului (EIA)”; în urma acestui Raport, după informări şi consultări publice, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor ar fi trebuit să decidă dacă să emită sau nu acordul de mediu. Dar RMGC nu a depus la termenul stabilit EIA; mai mult, în urma opoziţiei la proiect a asociaţiei Alburnus Maior a proprietarilor din Roşia Montană şi Bucium (www.rosiamontana.org), a Bisericii catolice şi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din România, a rapoartelor negative complexe ale Academiei Române din martie şi mai 2003 (www.acad.ro) şi ale Grupului pentru salvarea Roşiei Montane al Academiei de Studii Economice din august 2002 şi mai 2003, în urma protestelor ICOMOS şi a peste 1000 istorici şi arheologi din întreaga lume, în urma protestelor organizaţiilor ecologiste şi a ONG-urilor, RMGC şi-a retras pe ascuns în iunie 2003 documentaţia depusă în octombrie 2002.
- Pe 27 martie 2003, este publicată noua Lege a Minelor nr. 85, care în mare măsură păstrează prevederile din Legea 61, dar aduce în plus unele precizări importante; de exemplu, Art. 25 modifică Art. 15 din Legea 61 astfel: „În limitele unui perimetru de explorare/exploatare, autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului.” Să observăm că licenţa mixtă (de exploatare şi explorare a aceluiaşi minereu) pentru Roşia Montană nu ar mai fi posibilă prin Legea minelor 85, datorită Art. 25, dar şi Art. 11 !
- În dec. 2004, RMGC a depus din nou documentaţia pentru obţinerea acordului de mediu, tot pe baza licenţei de exploatare 47 !, când a prezentat public noul document Memoriu de prezentare a proiectului [MPP], de 204 pagini. Gabriel a promis să prezinte “Raportul asupra studiului de impact social şi asupra mediului ”, ca ultimă fază a procedurii de obţinere a acordului de mediu, în martie 2006. Se observă că se doreşte obţinerea acordului de mediu înaintea eliberării noii licenţe de exploatare, pentru proiect.
- În 2006, toate minele statului au fost închise, ca nerentabile, dar licenţele de exploatare pentru Roşia Montană (nr. 47) şi pentru Certej au rămas încă active, în folosul comercial al lui RMGC şi Deva Gold (adică Gabriel şi European Goldfields), până la obţinerea licenţelor noi! Se menţine voit, credem, de către ANRM, RMGC şi Deva Gold, confuzia că licenţele de exploatare vechi sunt pentru proiectele noi !
- Prin majorările de capital ale RMGC din 2004 şi 2009, când Minvest a fost împrumutată de Gabriel ca să-şi poată plăti participarea sa la majorare, Minvest mai deţine practic doar 0,02% în RMGC, după calculele noastre!
- Din 2009, redevenţa este de 4%, în loc de 2% (în bani, nu în natură (aur, argint etc.) !).
- Din 2009, Gabriel deţine, prin subsidiara ROM AUR S.R.L., şi o licenţă de explorare la Băişoara.
- Din iulie 2011, RMGC mai are doar 2 acţionari: Gabriel Jersey 80,69% şi Minvest 19,31% (practic 0,02%) !!!
- Din 1996 până astăzi, RMGC (Gabriel) tot explorează la Roşia Montană – o zonă cunoscută geologilor de multă vreme. Şi are tot interesul să continue să exploreze, pentru că din emisia de acţiuni pe bursa din Toronto, pe seama aurului din România, ies bani şi pentru explorare şi pentru un trai foarte bun pentru unii, după cum se vede din analiza recentă pe care a făcut-o Grupul nostru („Calul troian la Roşia Montană”, aprilie 2011).
Trebuie să lămurim un lucru, pentru a înţelege de ce credem că sunt nereguli cu proiectele RMGC şi Deva Gold: Conform Legii Minelor 61/1998 şi Legii Minelor 85/2003, un proiect minier se dezvoltă (pregăteşte) pe baza unei licenţe de explorare (obţinută prin concurs public de oferte !), exclusivă, valabilă 5 – maximum 8 – ani, când titularul face explorări pe perimetrul atribuit prin licenţa de explorare. Dacă titularul proiectului consideră ca merită să treacă la exploatarea zăcământului explorat pe perimetrul respectiv, atunci titularul cere şi va primi (în anumite condiţii) o licenţă de exploatare, exclusivă, valabilă minimum 20 de ani, pe baza căreia poate să treacă la exploatarea, pe un perimetru de exploatare fixat, a zăcamântului explorat. Perimetrul unei licenţe de exploatare nu poate fi modificat, cel al unei licenţe de explorare poate fi micşorat. Acordul de mediu este cerut de lege pentru a trece la execuţia lucrărilor prevăzute în licenţa de exploatare.
Ori, Gabriel, o companie junior, care are doar explorare nu şi exploatare în obiectul său de activitate !, nu a participat la nici-un concurs public de ofertă; a fost „aleasă” de Stat pe nu ştim ce criterii şi a fost sprijinită constant. Sub licenţa de exploatare nr. 47/1999 (emisă de ANRM în 1998 pentru Minvest - şi pentru care Hotărârea de guvern este dată în 1999 - şi transferată lui RMGC în 2000) s-a făcut atât exploatare de către Minvest la mina veche, din masivul Cetate, cât şi (ilegal credem noi) explorare de către RMGC, pe acelaşi perimetru, perimetru care a fost modificat în timp (mărit de două ori şi micşorat o dată) în interesul RMGC, pentru explorare. Pentru moment, RMGC nu are deci licenţa de exploatare pentru proiect, dar a cerut (şi i s-a permis) acord de mediu pe baza licenţei vechi nr. 47/1999, obţinută de Minvest pentru mina veche, de mici dimensiuni (400.000 tone minereu anual), închisă în 2006. Proiectul RMGC este deci dezvoltat (ilegal credem noi) pe baza licenţei de exploatare nr. 47/1999.
La fel de ilegale sunt - credem noi - şi celelalte trei proiecte bazate pe licenţe de exploatare la Certej, Zlatna şi Bolcana - mai nou, a rămas doar Certej - deţinute de Deva Gold. Proiectele bazate pe licenţe de explorare, Bucium şi Băiţa-Crăciuneşti, credem ca sunt ilegale datorită modificării prin mărire a perimetrelor.
Trebuie să mai lămurim un lucru: licenţa 47 (conţinutul ei) şi actele ei adiţionale sunt secrete (ca şi celelalte licenţe). ANRM şi Ministerul Industriilor (actualul Minister al Economiei şi Comerţului) au contat desigur pe acest lucru: societatea civilă nu va putea afla nimic. Din fericire, conform uzanţelor internaţionale (care nu se aplică la noi), Gabriel a pus pe site-ul său www.gabrielresources.com , în Rapoartele Anuale şi în Comunicate, multe informaţii pentru acţionarii săi; punând cap la cap aceste informaţii - ca într-un puzzle – am putut deduce conţinutul licenţei 47, am aflat de modificările perimetrului său, etc. Am avut la dispoziţie şi cele două documente [DP] şi [MPP] emise de RMGC şi unele documente publicate în Monitorul Oficial partea a IV-a.
În încheiere:
1). Toate minele de aur ale statului au fost închise în 2006 şi dezafectate, în aşteptarea „marilor investitori”, dar licenţele de exploatare pentru Roşia Montană (RMGC) şi Certej (Deva Gold) mai figurează la ANRM ca licenţe de exploatare active, în favoarea RMGC şi Deva Gold., deşi ele nu sunt licenţe de exploatare pentru proiectele RMGC şi Deva Gold respectiv (au fost pentru minele vechi ale statului, închise acum).
2). Licenţa de explorare pentru Bucium a RMGC stă în aşteptare din 2007, când a expirat, ca să fie transformată în licenţă de exploatare, ceea ce se va întâmpla, conform înţelegerii, dacă proiectul Roşia Montană este acceptat (planul este că la Bucium deşeurile s-ar deversa tot în iazul de decantare din valea Cornei, prevăzut în proiectul Roşia Montană).
3). Dacă este aprobat proiectul Roşia Montană (RMGC), vor fi aprobate deci tacit şi proiectele Bucium (a RMGC) şi Băişoara (aparţinând lui Rom Aur S.R.L, subsidiară tot a lui Gabriel, ca şi RMGC) dar şi Certej (Certejul de sus, cum îi spun acum) (a lui Deva Gold) şi Băiţa (acum, a lui Mineral Mining) – toate în Munţii Apuseni.
4). Se impune desecretizarea acestor licenţe şi a anexelor lor, pentru a vedea amploarea premeditării afacerii.
5). În consecinţă, proiectul Roşia Montană trebuie oprit, cu orice preţ !
26 august 2011
Grupul pentru Salvarea Roşiei Montane
din Academia de Studii Economice
prof.univ.dr. Marin Andreica
prof.univ.dr. Afrodita Iorgulescu
ec. ing. Gheorghe Manea
Aurul trebuie şi poate să rămână în România
27 august 2011
Grupul pentru salvarea Roşiei Montane
din Academia de Studii Economice
Conform Constituţiei, aurul (şi argintul) aflat în subsol aparţine Statului, deci nouă tuturor.
Proiectul Roşia Montana nu este favorabil Statului, din toate punctele de vedere, economic, cultural, al mediului. Iar în rapoartele sale anuale, inclusiv în raportul pe trimestrul 2 al anului 2011, Gabriel (Canada) recunoşte că nu are bani să facă construcţia minei, dacă ar primi aprobarea pentru proiectul Roşia Montană; şi atunci, de care “mare investitor strategic” vorbim ? Afacerea trebuie deci abandonată; susţinem acest lucru încă din 2002.
Criza mondială actuală ne-a adus însă în atenţie problema aurului în general:
- Aurul este o resursă cotată la bursă şi uzanţa este, într-o economie de piaţă, ca atunci când preţul aurului este mic, să închizi mina şi să o pui în conservare, iar atunci când preţul aurului creşte, să o redeschizi.
- Statul a închis în 2006 toate minele sale de aur ca fiind nerentabile şi le-a dezafectat !, pregătindu-se pentru cedarea afacerii către canadieni, acţiune premeditată de anumite persoane încă din 4 septembrie 1995, dacă nu chiar mai devreme.
- Dacă minele de aur ale Statului erau nerentabile poate în 2006, când au fost închise, acum, când datorită crizei mondiale preţul aurului a crescut de la circa 300 USD/uncie în 2003 la circa 1.900 USD/uncie în august 2011 şi se preconizează că va ajunge la 2.300 USD/uncie în scurtă vreme, Statul trebuia să redeschidă cel puţin o mină a sa. Dar minele Statului rămân închise, ca să provoace presiune, prin muncitorii lăsaţi fără locuri de muncă, pentru aprobarea proiectelor RMGC şi Deva Gold. Ar trebui făcut un calcul: cât pierde Statul român acum, că ţine minele de aur închise, în favoarea RMGC şi Deva Gold ? şi ar trebui imputată suma cuiva.
- BNR are 103 tone de aur în rezervă pentru că regulile internaţionale spun că rezerva în aur trebuie să fie circa 10% din rezerva totală a băncii centrale. De aceea BNR nu mai cumpără aur.
- Redevenţa infimă de 4% prevăzută de Legea Minelor este în bani, nu în aur.
- România nu are o industrie de prelucrare a aurului.
Deci, practic aurul va ieşi din ţară, dacă este scos din pământ !
Dar “aurul este o manta de vreme rea”, cum afirma recent domnul Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Pentru noi şi pentru generaţiile viitoare, am adăuga noi. Tocmai acum vor Guvernul României şi domnul Preşedinte să dea aurul? Li se pare că este ‘vreme bună’ afară ?
Deci, primul lucru care trebuie analizat este dacă este necesar să scoatem aurul acum:
- Are lumea nevoie de aur ? Studiul prezentat de Ad-Astra (Asociaţie a oamenilor de ştiinţă români din întreaga lume www.ad-astra.ro) la 15 mai 2010 spune că nu are:
“Considerăm că nu există nici o justificare bazată pe necesităţi sociale generale pentru deschiderea de noi exploatări de aur, singura motivaţie fiind interesul pur speculativ al beneficiarilor imediaţi ai acestora. În sprijinul acestei opinii, facem observaţia că producţia globală de aur este de aproximativ 2600 tone pe an. Consumul industrial este sub 400 tone pe an. http://www.galmarley.com/FAQs_pages/production_consumption_faqs.htm
În rest, aurul este folosit doar în scopuri speculative, preţul de piaţă (datorită tezaurizării în diverse feluri, inclusiv în bijuterii) fiind de câteva ori mai mare decât cel de producţie (adică 500 USD costul de producţie pe uncie faţă de 1160 USD costul de piaţă) http://www.commodityonline.com/news/Average-gold-production-cost-likely-to-be-$400-500-24530-3-1.html
Prin aceste particularităţi aurul este diferit de resurse cum ar fi litiul (necesar acumulatorilor), platina şi paladium-ul (necesare catalizatorilor), şi altele, care sunt într-adevăr deficitare şi în lipsa cărora industrii importante sunt împiedicate să se dezvolte. Pentru acele resurse, dar nu pentru aur, poate fi mai justificată asumarea unor riscuri de mediu.
Pe scară mondială statele deţin peste 25000 de tone de aur, suficient industriei pentru peste 60 de ani la ritmul de consum actual, chiar dacă nu s-ar recupera nimic din aurul folosit industrial (însă gradul de recuperare este de aproape 100%) şi chiar dacă toate exploatările ar înceta acum (deşi ele depăşesc cu mult nevoile). http://en.wikipedia.org/wiki/Gold_reserve “
- Are România nevoie de aur ? Banca Naţională zice că nu are. Guvernul nu a spus nimic oficial, dar a sprijinit tacit proiectul RMGC (compania privată Gabriel (Canada) 80,69%, compania de stat Minvest 19,31% - în iulie 2011) , care scoate practic tot aurul obţinut din ţară. De ce nu sprijină Guvernul întreprinderea de stat să scoată aurul, acum când ar fi rentabil ?
Credem că în situaţii excepţionale trebuie luate măsuri excepţionale !
În situaţia excepţională creată de criza mondială, care ne-a amintit importanţa strategică a aurului, credem că, dacă totuşi se consideră necesar să fie scos aur, atunci
exploatarea să fie făcută de Stat (că avem specialişti), iar aurul să rămână în România. Cum ? prin emisia de monede: Statul face astfel rost de bani, iar aurul rămâne în ţară, în cea mai mare parte la populaţie, sporind astfel avuţia naţională !
27 august 2011
Grupul pentru salvarea Roşiei Montane
din Academia de Studii Economice
prof.univ.dr. Marin Andreica
prof.univ.dr. Afrodita Iorgulescu
ec. ing. Gheorghe Manea
Declaratia comuna de la Rosia Montana
sursa: www.adevarul.ro /autor: Andreea Ofiteru / 16 August 2011
Organizaţiile de mediu şi participanţii care au luat parte la Festivalul Fân Fest de la Roşia Montană au adoptat o declaraţie comună, prin care vor să atargă atenţia autorităţilor asupra faptului că localitatea trebuie salvată.
Declarația de la Roșia Montană
Pentru salvarea statului de drept în România
Organizaţiile de mediu şi participanţii care au luat parte la Festivalul Fân Fest de la Roşia Montană au adoptat o declaraţie comună, prin care vor să atargă atenţia autorităţilor asupra faptului că localitatea trebuie salvată.
Declarația de la Roșia Montană
Pentru salvarea statului de drept în România
Abonați-vă la:
Postări (Atom)