Avertismentul noroiului roşu: urmează Roşia Montană?

Avertismentul noroiului roşu: urmează Roşia Montană?

 www.cotidianul.ro / 21 Octombrie 2010 / 21 Octombrie 2010

Catastrofa ecologică de la Kolontar, Ungaria, descrie o avanpremieră sumbră la drama care ameninţă Roşia Montană. Deşi autorităţile române sunt în alertă faţă de revărsarea noroiului toxic în Dunăre, nu aceeaşi nelinişte o au faţă de RMGC şi de exploatarea din Apuseni. Situaţiile fiind asemănătoare, iar abordarea partinică, ne gândim că ar fi mai bine să prevenim decât să tratăm. Sau, cum ne-a învăţat bătrânul Creangă, mai bine ne văicărim înainte, în faţa "bolovanului de sare", decât atunci când ne-om trezi că ne-a lovit ceva în moalele capului!
Recent s-au încheiat la Bucureşti lucrările Conferinţei "Schimbări planetare - Carta Terra 2010", la care academicieni, oameni de ştiinţă, cercetători au dezbătut probleme de actualitate legate de salvarea mediului înconjurător. "Ne dorim ca, poate, în acest ultim ceas, să reuşim să trezim conştiinţa de grup, să ne conştientizăm apartenenţa şi universalitatea şi să ne implicăm direct în crearea unei noi lumi", declarau organizatorii. Ca un joc stupid al sorţii, chiar în acele zile, rezervorul de noroi toxic al unei fabrici de aluminiu din Ungaria a cedat, provocând o uriaşă catastrofă ecologică, ale cărui reziduuri au acoperit o suprafaţă de 45 km pătraţi, fluviul de resturi otrăvitoare inundând localităţi şi ameninţând apa din Dunăre. Îngroziţi de tragedia oamenilor din Kolontar, plini de compasiune şi condescendenţă pentru drama lor, gândul ne-a dus imediat la Roşia Montană şi la barajul ce va rezulta în urma exploatării cu cianuri a aurului. Însă vocalize au făcut câteva ziare şi televiziuni, iar ministrul român al Mediului, Laszlo Borbely, ne-a asigurat că apa din Dunăre va fi potabilă şi că „incidentul de la Kolontar nu mă face mai circumspect în privinţa proiectului Roşia Montană". Este cam adevărat, autorităţile române nu au nicio îngrijorare şi nicio rezervă faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, în ciuda eforturilor ONG-urilor care trag nenumărate semnale de alarmă în această privinţă.

Kolontar, Ungaria
La lucrările simpozionului Carta Terra 2010 a susţinut o alocuţiune preşedintele Asociaţiei Heritage din Bucureşti, dr. Peter Oostveen, care întreprinde de o bucată de vreme nenumărate demersuri pentru ca Roşia Montană să fie declarată sit UNESCO şi pentru a fi salvată astfel de la distrugere. „Pentru a dezvolta un plan unitar pentru protejarea mediului trebuie doar să conştientizezi populaţia despre importanţa mediului ca atare. Aspecte cum ar fi disciplina, priorităţile, solidaritatea, spiritul de echipă şi stabilirea obiectivelor comune nu sunt puncte forte pentru România", a spus dl. Oostveen. Ei bine, el le-a reamintit celor prezenţi că, dacă o asemenea catastrofă s-ar petrece la noi, pierderile ar fi infinite şi definitive, pentru că la Roşia vorbim despre un patrimoniu arheologic, cultural şi istoric unic în Europa, vorbim despre certificatul de naştere al poporului român.
Semnalele trecutului
Compania RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) promite că aici vor fi cea mai mare carieră din Europa şi cel mai mare baraj, înalt de 185 m, ce ar trebui să susţină un lac de decantare cu o suprafaţă de 600 ha. Barajul s-ar afla la 7 km în amonte de Abrud, oraş cu peste 6.000 de locuitori. În caz de prăbuşire, o parte din iazul ce conţine cianuri s-ar vărsa în reţeaua hidrografică din zonă, extinzându-se în Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina, Delta Dunării şi Marea Neagră. De asemenea, s-ar distruge vestigiile cetăţii romane Alburnus Maior, două biserici vechi de peste 100 de ani şi cimitirele comunităţilor română, maghiară şi germană.
Trebuie să amintim că un incident ecologic grav s-a mai petrecut în România, în urmă cu 10 ani, la graniţa cu Ungaria. Atunci, în 2000, iazul de decantare a firmei de minerit Aurul din Baia Mare s-a spart, cauzând poluarea cu cianură şi alte metale grele a râurilor Lăpuş, Someş, Tisa şi Dunăre. În apa otrăvită, de-a lungul a câteva sute de kilometri, n-a mai putut rezista nicio vietate, un întreg ecosistem a fost distrus. Bineînţeles, şi aprovizionarea cu apă potabilă a fost oprită timp de săptămâni. Partea maghiară a criticat dur România pentru poluarea Tisei, a cerut despăgubiri de 100 de milioane de dolari prin vocea premierului de atunci şi de acum, Viktor Orban, şi a sesizat Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, care a întocmit un raport complet asupra incidentului. Au fost probleme pe care nu vrem să le mai trăim, de aceea asociaţiile nonguvernamentale care luptă pentru salvarea Roşiei Montane strigă cu disperare pe la uşile tuturor autorităţilor că, într-adevăr, bolovanul cu sare ar putea să cadă curând, că istoria se va repeta, dacă nu învăţăm din greşeli. Se pare că nu. Guvernanţii români se pronunţă în continuare pentru extragerea aurului de la Roşia Montană, deşi statul este acţionar minoritar, iar cantitatea de aur care s-ar putea extrage va valora circa 12 miliarde de euro, adică suma de bani împrumutată de România de la Fondul Monetar Internaţional şi cheltuită într-un an de zile pentru pensii şi salarii. „Introducerea acestui proiect în programul de guvernare a fost probabil necesară şi a fost făcută în mare grabă, pentru a justifica şi a legaliza anumite deziderate. Pe de altă parte, nu tot ceea ce este nou înseamnă că este şi bun. O mulţime de idei vechi verificate şi de durată sunt ignorate în zilele noastre, fiind considerate ca învechite. Este necesar să regândim lucrurile valabile înainte de a renunţa la trecut. Trebuie păstrat ceea ce este valoros, indiferent de presiunile financiare făcute pentru înlocuirea lor" (Peter Oostveen).
Dincolo de opoziţii, simpozioane, atitudini, este posbil totuşi ca exploatarea de la Roşia Montană să înceapă, iar o parte din aceste locuri, unde Academia Română a descoperit specii rare de plante şi insecte şi în care se află o mină de aur din vremea romanilor, cea mai veche din Europa, să piară. Să fie înghiţite de lacul de decantare.
Cianurile utilizate nu au fost neutralizate
Recent, deputatul Clement Negruţ, fost subprefect de Alba, a declarat că există încă multe alte pericole iminente în zonele fostelor exploataţii miniere din România, precum Zlatna şi Baia de Arieş. La Iazul Valea Cuţii (Alba), "doar o mică parte a lucrărilor de ecologizare şi punere în siguranţă s-au efectuat. Nu există acces pe coronamentul iazului pentru că nu a fost finalizat drumul de acces. În cazul unei fisuri sau a unei alunecări de teren nu se poate interveni". De asemenea, la Baia de Arieş, "la închiderea uzinei de preparare, cianurile utilizate nu au fost neutralizate". Situaţia este aproape general valabilă în toate bazinele miniere existente la acest moment, subliniază el, unde statul român sau alţi acţionari au lăsat un adevărat dezastru în urma lor. Însă actualul prefect de Alba, Ştefan Cornel Bardan, este de părere că, dacă s-ar reporni activitatea minieră la Roşia Montană, automat s-ar relua şi procesul de neutralizare a apelor de mină care se scurg şi acum în Abrudel şi de aici în Arieş. Opiniile celor doi lideri politici ilustrează, la dimensiuni semnificative, atitudinea divizată a societăţii româneşti faţă de o problemă importantă a ei, cum este propriul patrimoniu cultural. De asemenea, de când acest proiect al exploatării aurului a devenit evident, strămutarea oamenilor din Roşia Montană a avut un impact social traumatic, greu de descris. Unii şi-au vândut casele strămoşeşti, de patrimoniu multe dintre ele, acareturile, nucii, prunii şi chiar mormintele părinţilor în schimbul unei sume importante de bani care i-au scos, pentru o vreme, din sărăcie. Zona a avut de suferit economic, şomajul a atins cote foarte mari şi toate acestea cu ce preţ? Cu unul foarte mare, pentru că ceea ce s-a întâmplat la Kolontar, în Ungaria, s-ar putea repeta oricând în România. „Numai că, de aceasta dată, ne avertizează preşedintele Heritage, Dr. Peter Oostveen, dezastrul va fi de zece ori mai mare. Bunul-simţ ar trebui să ne spună că acest scenariu trebuie evitat, indiferent de costuri".
Casetă
La Roşia Montană există un zăcământ de peste 300 de tone de aur, 1.600 de tone de argint şi alte metale preţioase estimate la circa 7 miliarde de dolari, în funcţie de preţul aurului şi al zăcămintelor găsite. Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este deţinută de firma canadiană Gabriel Resources, cu 80,7% din acţiuni, şi statul român, prin Compania Naţională Minvest Deva, subordonată Ministerului Economiei, cu 19,3% din acţiuni. Pentru a-şi menţine actuala participaţie, de 19,3%, statul român a fost împrumutat de către Gabriel Resources, la ultima majorare de capital în 2009, cu 115 milioane de lei, urmând ca banii să fie restituiţi de România din primele dividende. Dacă luăm în consideraţie toate cele de mai sus, rezultă că financiar România va avea de castigat o suma infima pe parcursul derularii proiectului dar numai dupa ce se recupereaza datoria de 115 milioane de lei catre RMGC.
Academia Română s-a pronunţat categoric împotriva proiectului minier
La Roşia Montană s-au descoperit 7 km de galerii romane, tăbliţe cerate despre dreptul roman şi 80 de km de galerii medievale, unice în lume. Lemnul descoperit aici datează din perioada dacică, 41 de monumente sunt înscrise în lista monumentelor istorice. Bisericile Ortodoxă, Romano-Catolică, Unitariană şi Protestantă se numără printre cei mai mari proprietari de terenuri şi imobile din Roşia Montană. Ele au declarat în mod public faptul că vor refuza să îşi vândă proprietăţile companiei miniere.
"Dacă te apreciezi şi te iubeşti ca fiinţă, înseamnă că iubeşti şi persoanele din jurul tău. Dacă te apreciezi şi te iubeşti ca finţă, înseamnă ca iubeşti şi mediul în care evoluezi. Luaţi seama la ceea ce se petrece în jurul vostru, pentru că şi voi faceţi parte din acest tot".
Peter Oostveen, fragment din alocuţiunea rostită la Conferinţa Carta Terra 2010
Dlui Peter Oostveen ii puteti scrie la: asociatia.heritage@gmail.ro
Site: www.asociatiaheritage.ro
Maria Dobrescu

Prinţul Charles promovează Transilvania: "Este o bogăţie unică în lume"

www.adevarul.ro

Urmăriţi mesajul Prinţului Charles aici:  Message of HRH The Prince of Wales in support of the 'Transylvania - Heritage and Future' exhibition

Moştenitorul coroanei britanice se pare că a indrăgit zona Transilvaniei şi este hotărât să o promoveze. Într-un mesaj video, Prinţul Charles face apel la salvarea regiunii pe care o consideră "o bogăţie unică în lume".

Prinţul Charles deţine mai multe case în această zonă şi s-a implicat în restaurarea mai multor locuinţe din satele ardeleneşti. De când a descoperit Transilvania, moştenitorul tronului britanic încearcă să promoveze patrimoniul românesc, pe care îl consideră "un loc de o frumuseţe specială, plin de bogăţii culturale".

La Ambasada României din Washington, vor avea loc, săptămâna aceasta o serie de evenimente cu cu tema „Transilvania - pierdută şi regăsită". Programul va debuta cu mesajul Prinţului Charles şi va fi urmat de o expoziţie organizată de „Fundaţia Mihai Eminescu", care va fi deschisă până la sfârşitul lunii octombrie.

Ediţia de anul acesta a Transilvania Fest, un festival care îşi propune să contribuie la dezvoltarea comunitară, comercială şi turistică a Transilvaniei, s-a desfăşurat între 30 iulie şi 1 august, sub patronatul moştenitorului tronului Regatului Unit.

Încă de la prima mea vizită în Transilvania, în 1997, am fost fascinat de acestă parte magică a lumii, ascunsă în estul Europei, în inima României. Transilvania este un loc de o frumuseţe specială, plin de bogăţii culturale, astfel îşi începe mesajul Prinţul Charles.

Greenpeace: Roşia Montană, în topul riscurilor de poluare în Europa de Est

cotidianul.ro

Greenpeace a publicat o listă cu locurile cu cel mai mare risc de poluare în Europa Centrală şi de Est. Lista începe cu Roşia Montană.
România: Compania canadiană Gabriel Resources plănuieşte la Roşia Montană demararea unei mega-exploatări miniere care foloseşte cianurile. În cazul unei spărturi în baraj, va exista pericolul unei poluări masive a râului Tisa.
În regiunea Maramureş sunt zeci de locaţii în paragină şi periculoase de la mineritul intensiv din perioada comunistă. Din ce în ce mai des ape reziduale contaminate cu metale grele în diferite concentraţii ajung în râuri.
În Oradea, Compania Central-Europeană pentru Aluminiu (CEAC) are în Oradea una dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din Europa de Est.
În Polonia Centrală, la Tomislawice, compania minieră Konin SA vrea să deschidă în această zonă o nouă mină de cărbuni. Asta înseamnă o potenţială poluare masivă a lacurilor şi a apei subterane în această zonă.
În nordul Ungariei, la Borsodchem, lângă Miskolc, mai mult de 100.000 de tone de PVC dăunator pentru mediu sunt produse în fiecare an. În cazul unui accident, există riscul unei poluări dioxină.
La Almásfüzítő, în nord-vestul Budapestei, se află zeci de milioane de metri cubi de nămol roşu în spatele unui baraj imens, de la fabrica de aluminiu închisă în 1997. Există temerea că există şi alte reziduuri toxice în acest loc.
În centrul Slovaciei, la Žiar nad Hronom, se află reziduuri de aluminiu prezente în relicvele uzinelor din alte perioade, care se află în condiţii nesigure. Un accident ar pune în pericol Dunărea.
La Chemko Strážske, în estul Slovaciei, mari cantităţi de policlorură de bifenil cancerigenă au fost produse aici în perioada comunistă. Chiar şi astăzi există o zonă mare contaminată. Lucrările de improvement au fost amânate de câţiva ani şi încă nu s-au finalizat.
În Republica Cehă, Store în Dolní Rožímka, există 10 milioane de metri cubi de deşeuri radioactive de la o mină de uraniu închisă.

Scandalul aurului din România a ajuns în "Taipei Times"

Minerit sau moştenire: Bătălia pentru Roșia Montană (www.cotidianul.ro/03.10.2010)

Acasă ● Actualitate

E o imagine rară să vezi un primar care se opune propunerii ca oraşul său să intre pe lista patrimoniului UNESCO, alături de obiective precum Taj Mahal, dar primarul Eugen Furdui din Roşia Montană, o comună pitorească din Munţii Carpaţi, cu mari zăcăminte de aur şi galerii romane care amintesc de începuturile mineritului, este de neclintit, arată un reportaj AFP preluat de cotidianul "Taipei Times".
Mineritul este încă o prioritate, dar într-un stil modern acum - o companie minieră canadiană sprijinită de oficiali a divizat oraşul de 3.000 de locuitori şi şi-a atras criticile ecologiştilor, arheologilor, istoricilor şi a câtorva activişti de seamă, precum actriţa britanică Vanessa Redgrave.
"Dacă Roşia Montană ar fi înscrisă pe lista patrimoniului UNESCO, aceasta ar însemna că mineritul nu ar mai fi posibil, iar noi dorim ca acest proiect să fie aplicat", spune Furdui.
Cu puţin timp înaintea termenului limită din ianuarie, care poate înclina balanţa, cei care sunt "pro" sau "contra" şi-au mobilizat din nou cartierele generale din Piaţa Veche a localităţii. Dealurile înverzite din jurul Roşiei Montane ascund peste 300 de tone de aur, unul dintre cele mai mari zăcăminte din Europa, cu atât mai atractive, cu cât pretul aurului a atins cote record, iar Romania se luptă cu o criză economică severă. Pentru Furdui, proiectul minier depăşeşte cu mult dezvoltarea turismului la care ar conduce înscrierea în patrimoniul UNESCO.
În 1999, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), fiica companiei canadiene Gabriel Resources-care deţine 80% din RMGC, în timp ce compania de stat Minvest Deva are aproape 20% - a obţinut concesiunea pentru a exploata aurul. După mai bine de un deceniu, firma nu a obţinut aprobările de mediu şi cele ale arheologilor.
Dornic să meargă mai departe, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, anul trecut, că îşi doreşte ca mina, care va folosi un proces de extracţie bazat pe cianuri, să înceapă să funcţioneze cât mai repede. Criticii nu se lasă. Şi nu numai localnicii, ci şi organizatii precum WWF şi Greenpeace, Ungaria vecină şi chiar bisericile ortodoxă şi greco-catolică.
În 2002, arheologi şi istorici din întreaga lume s-au alăturat celor care se opun proiectului, spunând că mineritul va distruge unele dintre cele mai lungi galerii miniere romane, o acuză respinsă de RMGC. "Roşia Montană are o valoare de patrimoniu excepţională când vorbim de istoria mineritului", spune Virgil Apostol, arhitect la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Există vestigii ale mineritului din perioada medievală, Renaştere şi perioada austro-ungară, activitate care a dus la dezvoltarea localităţii. "Multe case din centrul comunei sunt trecute pe listra monumentelor istorice din România, datorită arhitecturii lor clasice şi baroce", spune Apostol.
Împreună cu grupul român Arhitectură, Restaurare, Arheologie, el doreşte ca Ministerul Culturii să includă Roşia Montană pe o "listă de provizorie a UNESCO", primul pas către includerea în lista patrimoniului universal. Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor sprijină iniţiativa, însă Ministerul Culturii trebuie să se decidă până în ianuarie. "Roşia Montană este un sit important pentru România", spune Csilla Hegedus, un consilier al ministrului. "Specialiştii noştri analizează aceast aspect."
Iritat de iniţiativă, primarul Furdui, membru al Partidului Democrat Liberal, a expediat o scrisoare în care arată că Ministerul Culturii nu are dreptul să propună înscrierea localităţii sale pe lista UNESCO. Este o reacţie neobişnuită, potrivit UNESCO, care arată că 90% dintre primarii unor asemenea localităţi sunt nerăbdători să primeasca acceptul organizaţiei.
Furdui susţine însă că "comunitatea locală sprijină proiectul minier" şi nu doreşte intrarea în lista UNESCO. Bannerele din Piata Veche spun altceva, cu unele inscripţionate cu "Vrem minerit", iar altele cu "Salvaţi Roşia Montană".
"Sunt de acord cu prezervarea istoriei, dar nu putem bloca o asemenea rezervă de aur", spune Valentin Rus, directorul companiei miniere de stat. Pentru a obţine sprijin, RMGC a insistat pe crearea de locuri de muncă, spunând că proiectul va duce la angajarea a 1.200 de persoane în faza iniţială, pentru ca apoi să se ajungă la 2.300 de locuri de muncă. După aceasta vor fi create 800 de locuri pentru mineri, timp de 16 ani. "Toţi au lucrat în mina de aici. Nu ştim să facem altceva. Avem nevoie disperată de locuri de muncă. Gold Corporation este cea mai bună soluţie", spune Eusebiu Coşea, un fost miner în vârstă de 37 de ani.
Eugen David, un fermier care conduce un ONG, consideră însă că mina ar provoca daune de mediu iremediabile. "Nu cred că această companie poate folsi explozibili fără a provoca daune galeriilor romane şi centrului istoric. Am putea promova ecoturismul şi agricultura", spune el, acuzând autorităţile locale că "împiedică orice alternativă la minerit".
"Primim turişti din toată lumea, din SUA până în Coreea. Cred că intrarea în lista UNESCO ar fi foarte bună pentru păstrarea galeriilor romane", spune si Andrei Gruber, 26 de ani, fiul unui miner, care a deschis o pensiune împreună cu prietena sa, însă se plânge de "lipsa de cooperare din partea municipalităţii.
Chiar dacă primarul va câştiga, lupta poate continua. RMGC spune că 651 de familii, din totalul de până la 900 care ar fi afectate de minerit, au ales să se mute, însă localnici ca David şi Ovidiu Plic spun ca nu-şi vor părăsi casa şi nu-şi vor vinde pământul niciodată. "Chiar dacă voi fi singurul, nu voi vinde, pentru că vreau să trăiesc aici şi cred că ceea ce fac este drept", spune David.

Rezolutia de la Rosia Montana! rezoluţie adoptata cu ocazia seminarului "Sansa declararii zonei Rosia Montana Sit UNESCO" din data de 2 Septembrie 2010

Rezolutia de la Roşia Montană!

  - preluata si publicata de cotidianul.ro
  - prezentata  in cadrul Adunarii Generale a FRACCU (Federatia Romana a Asociatiilor, Cluburilor si Centrelor UNESCO) care a avut loc la Curtea de Arges in data de  23 Septembrie 2010

• Ordinul Arhitectilor din Romania; 
• Ordinul Arhitectilor din Romania Filiala Transilvania
• Asociatia Heritage – partener F.R.A.C.C.U. (Federatia Romana a Asociatiilor, Cluburilor si Centrelor UNESCO); 
• Fundatia Culturala Rosia Montana;
• R.P.E.R. – Rencontres Patrimoine Europe – Roumanie; Universitatea de Vara Drumurile Romane – sub inaltul patronaj al Academiei Romane; 
• Academia Romana – Filiala Brasov
• Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu";
• Patronatul Planta Romanica
• Reprezentantii organizatiilor non-guvernamentale si asociatiilor profesionale, culturale, institutiilor din mediul academic, universitar, atat din Romania cat si din strainatate,

reuniţi la Seminarul cu subiectul "Sansa declararii zonei Rosia Montana Sit UNESCO", organizat de Ordinul Arhitectilor din din România - Filiala Transilvania in parteneriat cu Asociatia Heritage, la Rosia Montana, în data de 2 Septembrie 2010, au adoptat următoarea rezoluţie referitoare la Situl istoric Roşia Montană:

PREAMBUL

• Bazandu-ne pe initiativele si hotararile luate la nivel mondial si european si reamintind principiile tuturor conventiilor, recomandarilor, declaratiilor si cartelor International Comitee on Monuments and Sites (ICOMOS) si United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (UNESCO) pentru protectia patrimoniului cultural (Conventia pentru Protectia Patrimoniului Mondial Cultural si Natural - 1972, repetatele rezolutii ale International Comitee on Monuments and Sites (ICOMOS) adoptate de Adunarea Generala la reuniunile de la Madrid – 2002, Victoria Falls, Zimbabwe – 2003, si Xi'an, China – 2005, Rezolutia Conferintei ICOMOS de la Pecs, Ungaria – mai 2004, Declaratia International Comitee on Archeological Heritage Management (ICAHM ) asupra conceptului de minerit la Rosia Montana, data in Lyon, Franta - septembrie 2004, Declaratia de la Torino a International Union of Architects (UIA) – adoptata la cel de-al XXIII lea Congres International, in iulie 2008, Declaratia de la Quebec despre Salvarea Spiritului Locului adoptata la 4 octombrie 2008 si Rezolutia Parlamentului European privind Interzicerea Generala a Utilizarii Tehnologiilor de Minerit pe baza de Cianura in U.E. din mai 2010)
• Subliniem importanta responsabilizarii intregii societati faţă de consolidarea identităţii regionale si europene;
• Consideram necesara asumarea responsabilitatii intregii societati faţă de dezvoltarea comunitatilor si a bunastarii oamenilor care fac parte din aceste comunitati;
• Reafirmam faptul ca apartinem unei natiuni cu o lunga istorie in arealul european;
• Fiind angajati cu toata convingerea in prezervarea peisajelor, a mostenirii culturale, a vestigiilor arheologice care ofera certitudinea continuitatii pornind de la un trecut valoros mergand catre un viitor coerent capabil sa asigure o dezvoltare durabila;
• Sustinem ideea unei dezvoltari durabile a asezarilor de pe tot cuprinsul tarii in cadrul unei Europe durabile.
• Reafirmam valoarea exceptionala a sitului Rosia Montana, dovedita de nenumaratele studii arheologice si istorice efectuate de-a lungul anilor de nenumarate asociatii si organizatii profesionale, care atesta existenta unui "peisaj cultural definit prin suprapunerea vestigiilor celui mai important ansamblu de galerii miniere din lumea romană, continuat în perioada medievală şi modernă, ale sistemului de amenajări hidrotehnice şi instalaţii tehnice miniere şi ale târgului minier tradiţional" (O.A.R. Rezolutie Rosia Montana 28 iunie 2006).
• Ne declaram solidari cu punctul de vedere deja exprimat de nenumarate organizatii si membri marcanti ai comunitatilor stiintifice interne si internationale In fata pericolului disparitiei sub halda de steril a habitatului natural si cultural (arhitectural si arheologic) si ne afirmam hotararea de a sustine toate demersurile si actiunile intreprinse pentru salvarea de la distrugere a zonei Rosia Montana, de la disparitia tuturor acestor valori unice.
• Lipsa inexplicabila de reactie a autoritătilor romane in fata unui dezastru iminent ne-a determinat sa luam atitudine ca parte a societatii civile care se simte amenintata.
• Ne alaturam locuitorilor, comunitatii stiintifice, asociatiilor si organizatiilor care condamna inceperea proiectului de exploatare in aceasta zona.
• Ne simtim obligati sa initiem o strategie comuna de sustinere a Rosiei Montane in vederea inscrierii zonei pe lista de protectie a patrimoniului mondial UNESCO.
• Totodata, ne declaram disponibilitatea de a contribui la protejarea si mai ales punerea in valoare sub toate aspectele – istorice, naturale, culturale - a bogatiilor zonei si prin toate actiunile pe care le vom intreprinde vom sustine includerea Rosiei Montane in patrimoniul mondial cultural al UNESCO.

        
In acest sens, participantii reuniţi la Seminarul cu subiectul "Sansa declararii zonei Rosia Montana Sit UNESCO", am hotarat sa semnam urmatoarea:

REZOLUTIE

1. Stoparea imediată a proiectului minier al Roşia Montană Gold Corporation.
2. Redefinirea politicilor locale şi regionale în acord cu principiile dezvoltării durabile, pornind de la o viziune orientată spre viitor a intereselor locuitorilor şi comunităţilor, de la resursele naturale şi culturale excepţionale ale sitului.
3. Ne alaturam si sprijinim orice forma de cercetare intreprinsa de autoritatile romane si straine, de specialisti in protectia mediului, de arhitecti, istorici, etnologi, botanisti, producatori de documentare care sa identifice argumente interdisciplinare in favoarea sustinerii unicitatii si potentialului zonei Rosia Montana.
4. Protejarea sitului, în acord cu legislaţia specifică naţională şi internaţională.
5. Sustinerea demersurilor pentru înscrierea sitului în Lista Patrimoniului Mondial a UNESCO.
6. Sustinerea proiectelor de conservare a vestigiilor romane, dacice, medievale și a mediului natural și cultural de la Roșia Montană.
7. Organizarea unor grupuri de lucru si sustinerea proiectelor care sa conduca la identificarea de solutii concrete pentru dezvoltarea durabila si alternativa proiectului minier cu cianuri la Rosia Montana.

Publicat Vineri, 24 septembrie 2010

„Alethea”, amintiri turceşti despre viitorul Roşiei Montane

Povestea unei mine de aur din Turcia, unde ar fi trebuit să meargă în vizită de documentare ziariştii „neozeelandezi” Tatulici, I.T. Morar, Hurezeanu şi Turcescu! (www.cotidianul.ro)

Publicat Joi, 09 septembrie 2010Ion Longin Popescu

„Aurul înseamnă strălucire, bogăţie şi, de cele mai multe ori, conflicte. Începând cu 1989, o serie de companii miniere multinaţionale s-au arătat interesate să extragă aur din Turcia. Eurogold, o companie australiano-canadiană, a fost una dintre ele. Procesul tehnologic propus presupunea deversarea de cianuri, ceea ce a îngrijorat comunităţile din zonă. Cu toate că localnicii au câştigat procesele intentate companiei în toate instanţele, extragerea aurului continuă şi astăzi." Cu aceste cuvinte introductive a fost prezentat la Sibiu, în octombrie 2009, la Festivalul de film documentar „Astra Film Festival", filmul documentar „Alethea", realizat de Petra Holzer şi Ethem Ozguven din Turcia. O exploatare minieră minusculă (24 tone de aur şi 20 tone de argint), în comparaţie cu ceea ce ar urma să fie la Roşia Montană, pune pe jar comunităţile dintr-o zonă dens populată.



Coincidenţa de nume dintre compania de la noi (la începuturile ei) şi compania din Turcia nu este întâmplătoare. Este vorba de Eurogold, nume „curat" european. Rechinii transatlantici de exploatare a resurselor minerale obişnuiesc să-şi pună astfel de nume înşelătoare, „frumoase", europene. Şi Roşia Montană Gold Corporation s-a numit, în anii de început, Eurogold, la fel ca firma din Turcia. Acest nume este paşaportul de intrare în Europa, după ce Africa, Asia şi America de Sud au devenit conştiente de pericolul reprezentat de astfel de musafiri hrăpăreţi şi nepoftiţi. Filmul lui Holzer şi Ozguven scoate în evidenţă adevăruri universale despre corporaţiile miniere canadiene, de care s-au săturat şi ziarele şi ONG-urile şi publicul de peste Ocean şi chiar Organizaţia Naţiunilor Unite! Una spune Justiţia şi alta spune Guvernul, exact ca în România, unde ministrul Mediului dă undă verde analizei studiului de impact asupra mediului, deşi ONG-urile au avertizat că Certificatul de Urbanism nu este în regulă şi, în orice caz, continuă să fie contestat. Mai departe, una spune CEDO şi alta spun miniştrii guvernului de la Ankara. Povestea din filmul „Alethea" este o mostră elocventă despre ceea ce s-ar putea întâmpla şi la noi, în Apuseni, dacă guvernanţii, care au de plătit încă multe datorii din campania electorală, se vor lăsa îngenuncheaţi de capitalul de risc din lumea largă.

„Oamenii care rezistă sunt nişte eroi"
Filmul debutează cu povestea din 1991. Eurogold cumpără pământ la un preţ simbolic, exact cum au făcut canadienii la Roşia Montană. Oamenii nu-şi dau seama şi vând, ameţiţi de sumele totuşi mari pentru buzunarele lor mult prea mici. Este pământul moştenit de la părinţi şi bunici. Când îşi dau seama că au greşit, e mult prea târziu. Compania devine stăpână pe tot ce mişcă (întocmai ca la Roşia Montană!). Un reprezentant al Ministerului Sănătăţii de la Ankara, alertat de efectul dezastruos al forajelor, nu este lăsat să se apropie de şantier (la Roşia au fost mai... precauţi: au cumpărat medicul cu totul, obligându-l apoi să plece!).

De sectorul de foraje nu se apropie nimeni. Pământul turcesc devine, peste noapte, pământ interzis chiar şi pentru guvernanţii ţării. Doi săteni curajoşi, opozanţi ai proiectului minier, îşi varsă focul în faţa camerei de filmat: „Noi, pergamonienii (zona se numeşte Pergamon), cum o să trăim? Pământul e bun. Pământul nostru este aurul nostru. Va trebui să plecăm de pe pământul nostru ca odinioară bătrânii care au emigrat în America. Nu, nu vom pleca. Cei care rezistă sunt nişte eroi. Noi suntem poporul. Dreptatea e de partea noastră. Vom învinge". Satul Ovacik este cel mai afectat. Bătrânii se plâng cui vrea să-i asculte.

„Am ajuns să nu mai putem mânca ouăle găinilor din curte, roşiile din grădină, măslinele din pom, căci otrava cianurii e peste tot..."
Ca şi la Roşia Montană, oficialii companiei, străini sau localnici cumpăraţi cu salarii mari, vin să liniştească spiritele. Iată o frază tipică, cunoscută din folclorul Gold Corporation: „Proiectul nu va produce nici o pagubă". La început, activiştii de mediu sunt optimişti. Ei cred că-i vor determina pe capitaliştii străini să plece de bunăvoie. Vor constata însă că nu pleacă nici dacă justiţia le interzice exploatarea. Odată ce a pus piciorul pe un zăcământ de aur, o corporaţie transatlantică nu pleacă până ce nu epuizează minereul. Cale de mijloc nu există, chiar de-ar fi să declanşeze un război civil (cazuri întâmplate în Africa şi Asia).

Pe o pantă, lângă sat, sunt tăiaţi măslinii, să facă loc şantierului. Un bătrân îl strigă pe reporter şi se destăinuie: „Am ajuns să nu mai putem mânca ouăle găinilor din curte, roşiile din grădină, măslinele din pom... şi am ajuns să nu ne mai putem cultiva nici tutun, nu mai putem cultiva nimic, că otrava cianurii e peste tot...". O nouă demonstraţie de stradă în faţa sediului companiei. Circa 2.000 de localnici blochează drumul cu căruţe şi tractoare. O bătrână explică unui reporter: „Ministrul Mediului ne ignoră, a tratat zona ca pe un deşert, nu ca pe o arie locuită. L-am chemat să vină să vadă, dar n-a venit... nu îndrăzneşte. Nu vrem aur, le dăm foc... Ne ajunge pământul nostru. Această companie a încercat să ne cumpere... Ne-a trimis alimente cu camioanele. Refuzăm! Nu vrem nimic de la ei!".

„Acest aur este o bogăţie binecuvântată a pământului pe care-l moştenim de la părinţi. Să-l lăsăm în pământ acum. Mai devreme sau mai târziu, noi îl vom putea exploata"
Filmarea surprinde toate evenimentele în desfăşurarea lor temporală, reporterul a fost de faţă în ultimii 15 ani. Referendumul din 1997, din comuna Ovacik. Se numără voturile. Nici un vot de partea companiei! Imediat ce se anunţă rezultatele, mulţimea mărşăluieşte spre oraşul apropiat şi strigă: „Nu staţi nepăsători! O să vă vină şi vouă rândul!". Ca urmare a rezultatului referendumului, Consiliul de Stat de la Ankara, reunit în sesiune specială, ordonă întreruperea activităţii miniere. Compania ignoră somaţia Consiliului (un fel de CSAT) şi îşi continuă lucrul. În urma acestui refuz, ţăranii ies din nou în stradă. Unul dintre ei vorbeşte cu reporterul: „Ne plătim taxele, facem serviciul militar, de ce guvernanţii nu-şi coboară privirea spre noi? Care-i vina noastră? Am încercat toate metodele: mitinguri, referendum, am ieşit goi pe stradă, am blocat drumurile. Are statul dreptul să facă asta cetăţenilor săi? Le cerem autorităţilor să ne protejeze".

Are cuvântul un activist ecologist care aminteşte reglementările ONU: „Zonele locuite trebuie să fie la cel puţin 30 de kilometri depărtare de locul unde se foloseşte cianura". Oamenii vociferează, sunt scandalizaţi de încălcarea şi a acestor norme internaţionale. Unul dintre ei izbucneşte: „Mina de aur nu va face să crească economia acestei ţări. Dar noi, cetăţenii turci, putem ajuta economia! Acest aur este o bogăţie binecuvântată a pământului pe care-l moştenim de la părinţi. Să-l lăsăm în pământ acum. Mai devreme sau mai târziu, noi îl vom putea exploata. Nu putem acum, dar o vom face în 30-50 de ani!".

„Vom refuza să mai plătim taxe, vom refuza să ne îndeplinim datoriile de cetăţeni"
Ca şi la Bucureşti, unde Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a consfinţit calitatea de monument intangibil a muntelui Cârnic, oprind practic proiectul RMGC, Curtea Supremă de Justiţie de la Ankara decide în 1998: „Mina de aur din Pergamon este împotriva Constituţiei". Mii de oameni se deplasează în Capitală cu braţele încărcate de flori, spre a-i omagia pe judecători. Unul dintre ei anunţă în portavoce: „Declarăm grevă ca cetăţeni. Vom refuza să mai plătim taxe, vom refuza să ne îndeplinim datoriile de cetăţeni. Nu vom mai merge la vot şi la armată. Vom cere azil politic în Grecia. Democraţia se împrăştie până ajunge la noi, sătenii". Văzând că lucrările minei nu sunt întrerupte, sătenii deschid proces la CEDO împotriva companiei „Eurogold", pentru a nu se fi supus Consiliului de Stat. Unul dintre sătenii semnatari ai plângerii trimise la Strasbourg mărturiseşte: „Ne luptăm pentru viaţă de atâţia ani. Oamenii au nevoie de aer, de apă şi de pământ, nu de aur. Nici o tonă de aur nu ar putea compensa viaţa unui om. Oamenii trăiesc o singură dată. Dacă am trăi de două ori, am muri acum pentru aur şi am trăi mai mult data viitoare, când vom reveni la viaţă".

1999. Pe baza unui raport mincinos care spune că natura nu a fost afectată, Eurogold cere oficial redeschiderea minei (de fapt, nu fusese închisă niciodată), împotriva deciziei Curţii Supreme. Primul-ministru se conformează şi dă ordin ca mina să fie redeschisă, deşi nici în Turcia acţiunile executive nu pot fi deasupra sentinţelor justiţiei. Potrivit reglementărilor Curţii, „este imposibil de a vorbi de o metodă sigură atunci când vorbeşti de exploatarea cu cianuri". Practic, Consiliul de Miniştri (guvernul) acceptă ca Eurogold să lucreze fără licenţă.

„Vom spune NU exploatării cu cianuri până la moarte"
Decizia guvernului provoacă alte şi alte demonstraţii. Mii de localnici ies din nou în stradă. Pe o pancartă se poate citi: „Vom spune NU exploatării cu cianuri până la moarte". Un specialist povesteşte care sunt efectele cianurii: malformaţii la naştere, cancer la nou născuţi, cancere de sân la femei (o incidenţă mărită în ultima vreme, în zona Pergamon). Un fost muncitor al companiei îşi învinge teama şi povesteşte, susţinut de imagini filmate chiar la locul faptei: „Ca să demonstreze presei că cianura din iazul de decantare este complet inofensivă, compania ne-a obligat pe vreo 20 de mineri să înotăm în iazul respectiv. Eram sănătos tun atunci. Am fost nevoit să accept ordinul de a înota, ca să nu-mi pierd slujba. La fel au făcut şi ortacii mei. Oamenii companiei ne-au asigurat că nu vom păţi nimic, că apa este pură ca o apă de izvor. Ne-au pus să bem demonstrativ, în faţa camerelor de filmat. După aceea, la nici un an de la nefericita demonstraţie, am început să observ schimbări graduale în corpul meu. Am luat pastile, dar degeaba, nu m-am vindecat. Azi am cancer şi sunt disperat, deoarece m-au dat afară din slujbă ca invalid".

„Oamenii au câştigat numai otravă. Băncile, lingouri"
Un inginer minier constată: „Graba atâtor companii de a investi în mine aurifere din Turcia este suspectă. Deoarece populaţia se opune peste tot, guvernanţii au luat decizia de a încheia contracte secrete" (vezi şi contractul dintre statul român şi compania de la Roşia Montană). Celebrul profesor Noam Chomsky, de la Universitatea din Istanbul, crede că corporaţiile aurifere au succes acolo unde „populaţia nu e prea educată şi nu se poate organiza. Rezistenţa paşnică de 15 ani (între timp, regizorul inserează imagini filmate în 2005), a populaţiei din Pergamon, este importantă pentru că aceşti oameni apără viaţa. O fac în numele nostru, al tuturor, pentru că viaţa e sacră".

Între timp, Eurogold dispare, se naşte Normandy, iar după un timp, compania americană Newmont (acţionară şi la Roşia Montană şi dată în judecată chiar în ţara mamă, în SUA) preia toate acţiunile. N-a rezistat mult în business şi şi-a vândut acţiunile companiei turceşti Koza. O nouă demonstraţie ia cu asalt sediul companiei (la acest capitol, al demonstraţiilor şi opoziţiei de masă, moţii din Roşia Montană s-au dovedit mult mai anemici şi mai uşor de manipulat). Ia cuvântul un activist de mediu: „Dacă vă continuaţi protestul corect, apa, aerul, pământul, satul - nimeni nu va avea atâta putere să vi le ia, să vi le polueze. Ştim că rivalii noştri sunt foarte bogaţi, au relaţii la Ankara şi sunt puternici. Dar voinţa noastră este mai puternică decât toate relaţiile lor". O ţărancă aidoma bătrânelor noastre din Bărăgan se apropie de reporter şi plânge: „De ce nu vine primul-ministru aici? L-am ales, de ce nu vine? Să vină, să guste din rocile astea poluate cu cianură! De ce ne distruge pământul? Nu mai pot vorbi...". Filmul se încheie cu anunţul de la CEDO. Este anul de graţie 2006. Sentinţa judecătorilor europeni sună astfel: „Guvernul Turciei trebuie să plătească daune tuturor celor 315 localnici afectaţi direct de proiectul minier, iar mina trebuie închisă". Comentariul regizorului Petra Holzer: „Oamenii au câştigat numai otravă. Băncile, lingouri". În anul următor, 2007, în ciuda tuturor sentinţelor posibile în sistemul judiciar al Europei, mina din Pergamon lucra încă. Parafrazând titlul cunoscutei cărţi a lui Erich von Daineken, „Amintiri despre viitor", am putea spune că povestea de mai sus nu este altceva decât o colecţie de... „amintiri turceşti despre... viitorul Roşiei Montane".

Scrisoare Deschisa adresata Comisiei Nationale de Arheologie privind Masivul Carnic, Rosia Montana

        Saptamana aceasta este foarte importanta pentru Rosia Montana, in primul rand pentru ca vineri are loc intalnirea Comisiei Nationale de Arheologie. Ei vor discuta daca trebuie anulata protectia Masivului Carnic pentru ca Gold Corporation sa poata arunca in aer un munte ale carui dovezi areheologice incep in 600 IHr.

        Pentru a intelege importanta arheologica a Masivului Carnic si pentru o privire generala asupra arheologiei in Rosia Montana va recomand doua materiale:

• http://luptapentrurosiamontana.wordpress.com/2010/07/29/mineritul-la-rosia-montana
  • Video (7 minute) 
• http://luptapentrurosiamontana.wordpress.com/2010/07/29/mineritul-la-rosia-montana-2/ 

  Audio (44 minute)

si un citat al arheologului Horia Ciugudean:

Cu precădere în muntele Cârnic e de fapt toată istoria mineritului european din preistorie până în epoca modernă. Ca să vezi ce poţi vedea la Roşia Montană coborând în subteranele Cârnicului, ar trebui să mergi în Europa în vreo şapte-opt puncte şi nu ai vedea tot.

        Asociatia locala Alburnus Maior a formulat o scrisoare deschisa membrilor Comisiei http://rosiamontana.org/ 

        Ea explica detaliat motivele pentru care o comisie cinstita ar trebui sa respinga descarcarea arheologica a Carnicului.

       Solicitam tuturor organizatiilor preocupate de patrimoniu si organizatiilor preocupate de Rosia Montana sa isi exprime sustinerea acestei scrisori printr-un mail la adresa comunicare@asociatiabucuresti.ro

17/09/2010  (http://rosiamontana.org/)

În atenţia membrilor Comisiei Naţionale de Arheologie:
Alexandru Suceveanu - Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, Bucureşti, iab_vparvan@yahoo.com
Alexandru Barnea - Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, facultateistorie@yahoo.com
Crişan Muşeţeanu - Muzeul Naţional de Istorie a României,edpr@mnir.ro
Ioan Glodariu - Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca Facultatea de Istorie, ioanglodariu@yahoo.com
Paul Damian - Muzeul Naţional de Istorie a României,paul@mnir.ro
Dumitru Ţeicu - Muzeul Banatului Montan Reşiţa,muzeulbanatuluimontan@yahoo.com
Ioan Stanciu - Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj Napoca, istanciu2001@yahoo.fr
George Trohani - Muzeul Naţional de Istorie a României, preist@mnir.ro
Adriana Pescaru - Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, muzeucdr.deva@gmail.comOctavian Bounegru - Universitatea Iaşi, Facultatea de Istorie, octavian_bounegru@hotmail.com
Zeno Pinter - Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu, Facultatea de Istorie, zenopinter@yahoo.de
Florin Hău - Complexul Muzeal “Bucovina”, Suceava, contact@muzeul-bucovina.ro
Florin Topoleanu - Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Tulcea, icemtl@icemtl.ro
Gheorghe Dumitroaia - Muzeul Judeţean Neamţ,  muzeupn@yahoo.com
Valeriu Sârbu - Muzeul Brăilei, valeriu_sirbu@yahoo.co.uk 
Sorin Cociş - Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj Napoca, scocis@yahoo.com 
Livia Buzoianu - Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, archmus@minac.ro 
Dragomir Popovici - Muzeul Naţional de Istorie a României, dnp@mnir.ro 
Florin Draşovean - Muzeul Banatului Timişoara, fdrasovean2000@yahoo.com 
Viorica Crişan - Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca, crisanviorica@yahoo.fr
Ioan Carol Opriş - Universitatea Bucureşti, ioan_opris@yahoo.com 
Mihai Bărbulescu - Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca, mihbarb@yahoo.fr
                  Roşia Montană, 17 septembrie 2010

 Stimaţi membri ai Comisiei Naţionale de Arheologie,

 Ca urmare a reluării solicitării de descărcare de sarcină arheologică a Masivului Cârnic de la Roşia Montană vă atragem atenţia că repetarea votului Comisiei prin care au fost propuse pentru distrugere mărturii excepţionale ale istoriei naţionale şi universale este un act lipsit de profesionalism şi legalitate, acţiune care nu va rămâne nesancţionată de comunitatea ştiinţifică şi de lege.
Valoarea excepţională a sitului Roşia Montană şi, în particular, a galeriilor romane din masivul Cârnic, a fost afirmată de un număr fără precedent de specialişti şi organizaţii profesionale din ţară şi din întreaga lume[1]. La acestea se adaugă recenta declaraţie publică a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional prin care anunţa demararea procedurii de includere a Sitului Minier de la Roşia Montană în lista tentativă a României pentru UNESCO. Nu poate o comisie formată din specialişti să ignore aceste evidenţe.
Valoarea naţională şi universală a sistemului de exploatare roman din Masivul Cârnic şi de la Roşia Montană este instituită prin lege[2]. Propunerea pentru distrugere prin aprobarea solicitării de descărcare de sarcină arheologică ar constitui o gravă atingere adusă patrimoniului cultural naţional şi sistemului de exploatare antic cunoscut până în prezent de la Roşia Montană.
Motivele invocate în trecut[3]de specialiştii care propun acum din nou descărcarea de sarcină arheologică contravin legilor şi practicilor de protecţie a patrimoniului, naţionale sau internaţionale. Astfel:
·                     S-a invocat în repetate rânduri starea de conservare precară a elementelor sistemului de exploatare subteran, însă, după cum declară tocmai arheoloaga care a studiat aceste structuri[4], starea de conservare a galeriilor romane din Cârnic este una bună. Indiferent de situaţie însă, legislaţia[5] specifică în mod clar că valoarea de monument istoric nu este condiţionată de gradul de conservare. 
·                     Argumentul afectării lucrărilor antice prin continuarea exploatării în periodele următoare (medievală şi modernă) conferă un plus de valoare acestui sistem de exploatare, şi nu îi reduce valoarea. Situl minier de la Roşia Montană este astfel unul  dintre cele mai bogate în stratificaţie istorică din lume.
·                     Propunerea realizării de replici fidele în schimbul distrugerii vestigiilor este un argument inadmisibil. Amintim Comisiei că practica internaţională acceptă astfel de proceduri numai cu scopul expres al protejării monumentelor, nu în compensarea distrugerii lor[6].
·                     Aprecieri referitoare la costurile ridicate implicate de un eventual proces de restaurare a acestor galerii sunt absolut irelevante în stabilirea valorii acestor vestigii şi depăşesc aria de expertiză a membrilor colectivului de cercetare arheologică. În aceeaşi categorie de afirmaţii intră şi cele referitoare la gradul de accesibilitate pentru public, acest argument fiind complet lipsit de relevanţă, valoarea unui monument nu rezidă din numărul de turişti pe care îi poate atrage sau primi.
·                     Afirmaţii referitoare la gradul de repetitivitate caracteristic galeriilor din Cârnic sunt complet neprofesioniste, recunoscut fiind faptul că zeci de monumente îşi regăsesc valoare tocmai în atributul “repetitivităţi[7].
În sprijinul celor de mai sus vine şi decizia Curţii de Apel Braşov de anulare a certificatului de descărcare arheologică nr. 4/15.01.2004, aprobat de Comisia Naţională de Arheologie, (printre ai cărei membri vă număraţi mulţi dintre dumneavoastră) în anul 2004 : ”Subsolul zonei prezintă un interes arheologic deosebit, fiind unul dintre cele mai mari centre miniere antice ale lumii romane descoperite [...] Începerea unor lucrări miniere în zonă (activitate curentă cu folosirea inclusiv a explozibililor) ar conduce la alterarea vestigiilor arheologice supuse protejării […] Exploatarea unei părţi din Masivul Cârnic este incompatibilă cu obligaţia de protejare a galeriilor miniere romane descoperite în zonă. Integritatea lor ar fi afectată. Emiterea certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru o parte din Masiv, doar pe considerentul că s-au identificat mai puţine vestigii ca în alte zone cercetate, sau că lucrările de conservare ar fi costisitoare, nu se justifică.”
Totodată, Curtea remarcă faptul că certificatul de descărcare a fost acordat pentru o cercetare arheologică nefinalizată, pe baza unui raport preliminar, aspect care ar trebui de data aceasta să fie atent investigat. Solicităm membrilor Comisiei să ceară asigurări de la specialişti avizaţi profesional şi legal, că întreaga suprafaţă luată în discuţie a fost cercetată.
De asemenea, solicităm Comisiei să aibă în vedere sentinţa penală a Judecătoriei sectorului 1 nr. 1661/21.07.2006 şi să acţioneze în consecinţă prin anchetarea următoarelor aspecte: "Raportul arheologic întocmit de intimatul Paul Damian cuprinde în mod evident doar opiniile acestei persoane şi sunt într-o vădită contradicţie cu observaţiile misiunii arheologice franceze (...) Acesta are dreptul la o opinie, chiar dacă e formulată cu rea-credinţă şi chiar dacă prin aceasta se sprijină în mod direct sau indirect interesele economice ale unei corporaţii internaţionale care are ca scop exploatarea aurului în acea zonă. (…) Reaua credinţă a acestei persoane sau eventual nepriceperea acesteia ar fi trebuit să fie analizată de Comisia Naţională de Arheologie ", se arată în sentinţa instanţei.
În final, îndrăznim să amintim Comisiei câteva dintre recomandările Codului Deontologic al Arheologului, relevante pentru situaţia de faţă: 
Art.7. Arheologii nu se vor angaja şi nu vor permite ca numele lor să fie asociate cu orice activitate cu impact asupra patrimoniului arheologic care urmăreşte un profit comercial, obţinut direct din patrimoniul arheologic sau ca urmare a exploatării acestuia. 
Art. 29.  Arheologii implicaţi în cercetarea arheologică contractuală trebuie să se asigure că informaţia arheologică nu este suprimată fără motiv sau pentru totdeauna (de către investitori sau instituţii cu activitate arheologică) numai pentru motive comerciale.
În consecinţă, vă solicităm să acţionaţi profesional şi legal în aceasta cauză a patrimoniului subteran de la Roşia Montană, neacordând un nou aviz de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic.
Cu deosebită consideraţie,

Eugen David
Preşedinte
Asociaţia Alburnus Maior
Str. Principală Nr. 299
Roşia Montană
Tel/Fax: 0264599204
E-mail: alburnusmaior@ngo.ro

---

[1] enumerăm doar scrisoarea Preşedintelui ICOMOS, Michael Petzet (15 iunie 2007), poziţia Academiei Române,  rezoluţia Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, raportul Comisiei prezidenţiale pentru patrimoniu, protestul a peste 1000 de oameni de ştiinţă şi instituţii de specialitate din comunitatea internaţională a arheologilor, şi istoricilor etc.
[2]O.G. 43/2000 art 5 (8) reglementează statutul de protecţie al bunurilor de patrimoniu până la momentul clasării sau al descărcării de sarcină arheologică.
[3]Raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediuluihttp://www.mmediu.ro/protectia_mediului/rosia_montana/rosia_montana2.htm
[4]http://www.cimec.ro/arheologie/cronicaCA2006/cd/index.htm
[5]Legea 422-2001, art. 9 (1)Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare
[6]Peştera Lascaux din Franţa sau cariatidele Erechteionului de pe Acropola Atenei doar două dintre exemple unde replicarea a fost folosită tocmai pentru protejarea originalului, care astfel a putut fi păstrat în condiţii speciale, incompatibile cu exploatarea turistică sau cu expunerea la factorii de mediu extern.
[7] Marele Zid Chinezesc sau Zidul lui Hadrian sunt monumente pentru care dimensiunile impresionante şi repetarea unor aceleaşi elemente stau la baza argumentaţiei valorii lor.

Când o companie începe exploatarea, nimeni nu mai poate face nimic!

cotidianul.ro / 15 Septembrie 2010
O lecţie pentru Roşia Montană: "mineritul responsabil" în Waihi

Acasă ● Actualitate

Mai mulţi jurnalişti români au întreprins o călătorie de documentare în Noua Zeelandă, pe banii companiei Roşia Montană Gold Corporation, pentru a observa binefecerile mineritului responsabil de la Waihi, o localitate în care există două mine de aur. Iată ce arată un studiu sociologic realizat în comunitatea din Waihi de Universitatea din Queensland împreună cu reprezentanţii companiei Newmont Waihi Gold, care exploatează minele, dar mai ales ce spun localnicii despre ceea ce este prezentat ca un paradis terestru.
Salarii mai mici decât media regiunii
Waihi are circa 4.500 de locuitori, o populaţie comparabilă cu cei puţin peste 3.000 de locuitori ai Roşiei Montane. La 23 de ani de la reluarea exploatării zăcământului de aur, salariile din Waihi sunt mai mici decât în localităţile învecinate, peste 35% din cei angajaţi câştigând între 10.000 şi 20.000 de dolari neozeelandezi pe an. Numărul celor care câştigă între 30.000 şi 50.000 de dolari sau mai mult este de două ori mai mic decât în restul regiunii.
O comunitate cu un viitor sumbru
Este îngrijorător de mare numărul celor cu vârste între 18 şi 65 de ani care primesc pensii de boală sau invaliditate. Este vorba de 1318 locuitori, adică peste jumătate din forţa de muncă din Waihi. Mulţi dintre locuitori suferă de afecţiuni psihice şi au probleme cu alcoolul şi drogurile, arată studiul.
Doar 210 persoane din Waihi lucrează în domeniul minier şi cel al construcţiilor, asociat mineritului, şi asta în condiţiile în care există două mine, una de suprafaţă şi una subterană. Cu toate că nu angajează forţa de muncă locală, ponderea mineritului în economia locală este cea mai mare, de circa 25%, la fel ca şi impactul estimat al încetării acestei activităţi. Pierderea a 25% din economie nu va putea fi suplinită de turism, activitatea către care se îndreaptă intenţiile localnicilor, avertizează studiul.
Populaţia este una îmbătrânită faţă de restul regiunii, cu 21,8% dintre locuitori trecuţi de 65 de ani, faţă de media de 12,4%. Circa 43% dintre tinerii trecuţi de 15 ani sunt necalificaţi după ce urmează o formă de învăţământ, în timp ce media regiunii este de 29%. Acest fapt poate afecta capacitatea locuitorilor de a obţine un loc de muncă după încetarea exploatării.
Avem de a face cu o populaţie dependentă de sistemul asigurărilor sociale, cu mulţi pensionari şi familii monoparentale, foarte sensibilă la schimbările din economia locală, adică inchiderea minei de aur. De altfel, circa 60% dintre localnicii angajaţi de compania minieră intenţionează să părăsească localitatea după închiderea minei.
Sărăcie şi dezbinare, reţeta pentru exploatare
Şi dacă statistica seacă nu este suficientă, iata ce scriu (www.watchdog.org.nz) locuitorii din Waihi. Casele fie sunt dărâmate şi inundate de mişcările pamântului datorate inundării minei, fie se prăbuşesc atunci când apa se retrage din galerii şi lasă în urma caverne de 30 de metri adâncime. Compania preferă să angajeze cetăţeni străini în locul localnicilor care cer de zeci de ani acest lucru. Întreaga zonă este poluată fonic câte 12 ore pe zi de utilajele miniere, casele sunt zguduite de exploziile din exploatare, iar agricultura suferă de pe urma poluării cu praf. Şi nu în ultimul rând, localnicii par să înţeleagă de ce districtul Hauraki, în care este inclus Waihi, este cel mai mic din ţară: oamenii săraci şi puţini nu se pot uni împotriva marilor afaceri.
Concluzia: "O dată ce o companie începe exploatarea nimeni nu mai poate face NIMIC (...) Este vorba de un calcul economic. Beneficiile pe care cei cu funcţii de decizie le-au obţinut direct sau indirect din partea companiei miniere depăşesc orice grijă faţă de bătrânii care se trezesc locuind pe marginea unei caverne de 300 de metri sau faţă de bolnavii care trebuie să respire praful şi să îndure zgomotele."
Mineritul nu oferă o a doua şansă
În aceeaşi notă, publicaţia neozeelandeză "The Standard" scrie că Martha, mina de suprafaţă de la Waihi, aşa cum ar fi şi cea de la Roşia Montană, nu plăteşte redevenţe statului neozeelandez. Chiar şi dacă ar face-o, compania Newmont ar trebui să ofere statului doar 0,5% din cifra de afaceri din Noua Zeelandă. Newmont cheltuieşte pentru redevenţe 1% din cifra de afaceri, iar pentru salarii 7%. "Concesionarea exploatării resurselor noastre minerale este un act unic. O dată ce lăsăm pe cineva să sape s-au dus pentru totdeauna. Trebuie să obţinem maximum din ele.", mai scrie "The Standard", într-un articol publicat în iunie 2010.

	Izabela Niculescu