Se refera la aur, dar si la petrol !
Legea minelor apărută în Monitorul Oficial din 4 iulie 1924 este comună pentru aur şi pentru petrol;
are 271 articole şi 37 pagini.
Începe aşa:
“ Bucureşti, 3 iulie
MINISTERUL DE JUSTIŢIE
FERDINAND I,
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, La toţi de faţă şi viitori, sănătate:
Corpurile legiuitoare au adoptat şi Noi sancţionăm ce urmează:
LEGEA MINELOR”
Considerăm că Legea minelor din 1924 este o perlă a coroanei României interbelice prin formă, claritate şi expresie a interesului naţional şi privat românesc, în comparaţie cu Legile minelor 61/1998 şi 85/2003 şi cu Legile petrolului 134/1995 şi 238/2004 ale republicii României postdecembriste. Motivăm această opinie prin prezentarea câtorva articole semnificative din această lege din 1924 în comparaţie cu prevederile corespunzătoare, comentate, din legile postdecembriste legate de aur şi de petrol şi cu aplicarea acestora în exemplul considerat: afacerea Roşia Montană.
***
Legea minelor din 1924 prevede, printre altele, următoarele (sublinierile ne aparţin):
Art. 16:
„ .......
Se poate acorda permis exclusiv de explorare în interiorul unui perimetru care a fost dat pentru exploatarea unor anumite substanţe minerale, însă numai pentru substanţe diferite de acelea cuprinse în concesiunea acordată. Această acordare se va face cu avizul conform al consiliului superior de mine, dându-se preferinţă concesionarului.
........”
Observaţii: În Legea minelor 61/1998, la Art 15 corespunzător scrie:
„În limitele unui perimetru de exploatare autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru unele resurse minerale, cu acordul titularului.” Acest articol, vag ca formulare, a fost folosit de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM pe scurt) ca să facă din Licenţa de exploatare 47/1999 o “licenţă mixtă”:
- atât de exploatare pentru compania de stat Minvest la mina veche de la Roşia Montană (o carieră deschisă în masivul Cetate, cu capacitate de circa 500.000 de tone minereu anual), mină închisă în 2006, cât şi de explorare pentru Roşia Montană Gold Corporation S.A. (RMGC pe scurt) pentru proiectul său, definitivat în 2001 în forma sa gigantică cu 4 cariere deschise în masivele Cetate, Cârnic, Orlea şi Jig-Văidoaia, cu capacitate de 13 milioane tone de minereu anual); o licenţă cu titular şi afiliat, deşi Legea 61 prevede doar titular şi prevede că licenţele
de exploatare (sau de explorare) sunt exclusive .
După ce ANRM a cuplat pe RMGC ca afiliat, fără concurs public de ofertă, cu
Minvest ca titular al Licenţei de exploatare nr. 47/1999 şi apoi, prin transferul licenţei
47 în 2000 întrei cei doi, l-a făcut pe RMGC ca titular cuplat cu Minvest care a rămas
afiliat în licenţa 47 (şi “ingineria cu licenţa mixtă” a fost aplicată şi în alte licenţe de
explorare sau de exploatare în care a fost implicată aceeaşi companie străină), legea a fost
adusă la normal.
Astfel, în Legea minelor 85/2003, Art 25 corespunzător spune:
“ În limitele unui perimetru de explorare/exploatare, autoritatea competentă poate
acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul
de explorare şi/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului.”
Deci, nici conform articolului 16 din Legea minelor din 1924, nici conform articolului
25 din Legea minelor din 2003, licenţa mixtă nu ar fi fost posibilă. Licenţa mixtă este un
punct cheie al afacerii Roşia Montană, alături de celălalt punct cheie, societatea mixtă
RMGC.
Art. 32. - “Concesiunile (de exploatare n.n.) se acordă numai întreprinderilor
constituite ca societăţi anonime miniere române ....
Capitalul societăţii va trebui să fie suficient pentru exploatarea concesiunii.
...”
Observaţii: A se compara acest text concis şi clar din legea din 1924 privitor la
mărimea capitalului societăţii cu formulările generale, vagi ale articolelor 58, 59, 60,
61 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, privitoare la capacitatea
financiară a candidaţilor la o concesiune minieră. Aşa se face că la Roşia Montană,
investitorul canadian Gabriel Resources Ltd. (Gabriel, pe scurt), ales de statul român
fără licitaţie de oferte, declara şi la 31 decembrie 2010 că “nu are resursele financiare
pentru a finaliza procesul de obţinere a permiselor, pentru a achiziţiona toate
suprafeţele necesare, sau pentru a construi mina la Roşia Montană”. (“While Gabriel
has sufficient financial resources to fund its current permitting activities, it does not have
the financial resources to complete the permitting process, acquire all necessary surface
rights, or construct the mine at Rosia Montana.”) (2010 Gabriel Quarterly Report, pag.
26)
Art. 33. –“ La constituirea societăţilor anonime române, statutele vor trebui să respecte
următoarele principii:
a) Acţiunile vor fi nominative şi de valoare nominală maximă de 500 lei; ele nu vor putea fi transmise decât cu autorizarea consiliului de administraţie. Între români această autorizare nu este necesară.
b) Numărul voturilor fiecărui acţionar va fi limitat;
c) La sporiri de capital, numai 70% din spor se va da vechilor acţionari; echivalentul salariului pe un an, însă cel mult până la 10% se va rezerva funcţionarilor şi lucrătorilor întreprinderii în aceleaşi condiţiuni ca şi vechilor acţionari; restul va fi distribuit la acţionarii noui, dându-se preferinţă subscriitorilor cu sume mici. Subscripţiunile vor fi publice;
d) Capitalul deţinut de cetătenii români în societate trebuie să reprezinte cel puţin 60% din capitalul social. Pentru întreprinderile existente, cari în decurs de 10 ani de la promulgarea legii se obligă a se naţionaliza, procentul capitalului românesc se reduce la 55%;
e) Două treimi dintre membrii consiliului de administraţie, ai comitetului de direcţie şi dintre censori, precum şi preşedintele consiliului de administraţie, vor fi cetateni români.
...........”
Observaţii: Acest articol a fost punctul forte al Legii din 1924, pentru care a fost îndelung contestată, prin intermediari, de trusturile petroliere internaţionale ale vremii.
La presiunea acestora, după câţiva ani, cu ocazia unui împrumut financiar extern al României necesar stabilizării monetare, legea a fost revizuită: capitalul deţinut de cetătenii români în societate trebuie să reprezinte cel puţin 50,1% din capitalul social (conform Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, pp. 215-216). Nu se pomeneşte nicăieri în legile minelor sau petrolului postdecembriste de aceste restricţii, care în fond definesc interesul naţional în domeniul respectiv. Constituţia din 2003 şi ea spune foarte vag, la Art. 135, că:
(2) “Statul trebuie să asigure:…
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;…
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;...” dar interesul naţional nu este definit nicăieri, în Constituţie sau în Legea minelor sau petrolului postdecembriste. Aşa s-a ajuns ca statul român să considere că este de “interes naţional” să intre prin Minvest în combinaţie cu compania Gabriel în societatea mixtă RMGC, acceptând 33,8% în 1997, la înfiinţarea RMGC, procente care scad la 19,31% în 1999 şi ajung practic la aproape 0% în dec. 2009, în urma a două majorari de capital (în dec. 2004 şi în dec. 2009) în RMGC.
Art. 35. – “ Concesiunea minieră se va institui şi acorda de Stat prin una din următoarele forme:
a) Pe bază de redevenţă către Stat;
b) Sub forma unei asociaţiuni între Stat şi întreprinderea concesionară;
c) Sub forma unei combinaţiuni a sistemelor de mai sus.”
Observaţii: Legile minelor 61/1998 şi 85/2003 prevăd concesiunea cu redevenţă
în bani, nu în natură, către stat, ca formă de contract. Concesiunea a fost acordată
pentru Roşia Montană unei societăţi mixte între stat şi o companie străină. Să amintim
aici că în anul 1966, în Indonezia, a apărut o formă nouă de contract, legat de petrol,
numit Production-Sharing Agreement (PSA pe scurt), foarte răspândită în ziua de
azi în lume. Primele contracte postdecembriste pe petrol au fost PSA-uri (a se vedea
contractul cu Sterling din 1992, desecretizat şi afişat pe site-ul ANRM), până în
1995, când a apărut Legea petrolului 134/1995, care a înlocuit PSA-ul cu “acordul
petrolier” şi “concesiunea petrolieră” . Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor
stabileşte “concesiunea” ca singură modalitate de acord în România. Să mai observăm
că PSA-ul este mai favorabil statului şi proprietăţii publice decât concesiunea.
Art. 48. – “Ministrul, pe baza avizului conform al consiliului superior de mine, întemeiat
pe raportul Institutului Geologic, şi după ce caietul de sarcine a fost acceptat şi
semnat de solicitatorul ales, propune Consiliului de Miniştri, printr’un raport motivat,
concesionarea perimetrului asupra acestui solicitator. ...”
Art. 148. - “Consiliul superior de mine se compune din 17 membri, cetăţeni români, şi anume: Doi magistraţi dintre cari unul dela înalta Curte de casaţie, iar celălalt dela Curtea de apel din Bucureşti. Directorul Institutului Geologic al României.
Doi membri ai Parlamentului, un deputat şi un senator, aleşi de fiecare adunare pe toată durata legislaturii. Un delegat al consiliului superior de control şi îndrumarea întreprinderilor comercializate ale Statului.
Un inginer delegat de consiliul superior al energiei. Un membru din consiliul Societăţii Naţionale de credit industrial, delegat de acest consiliu. Un inginer de mine şi patru jurişti numiţi de ministru. Patru ingineri specialişti din principalele categorii ale industriei miniere şi industriilor conexe, câte unul pentru: a) cărbuni; b) petrol şi gaze; c) mine metalifere, cariere şi ape minerale;
d) siderurgia şi metalurgia în genere.
Consiliul alege în fiecare an, din sânul său, un preşedinte şi un vice-preşedinte; în lipsa acestora şedinţele vor fi prezidate de cel mai în vârstă consilier. ”
Observaţii: Aşadar, prin legea din 1924, se ocupau de mine Ministerul Economiei şi
Comerţului, consiliul superior de mine şi Institutul geologic al României. Corupţia era
astfel imposibilă. Prin legile postdecembriste ale minelor si petrolului, taie şi spânzură
în domeniu ANRM, înfiinţată în 1995. Mai are rol foarte mic Ministerul Economiei şi
Comerţului.
Art. 39. – “ Oricare ar fi regimul concesiunilor, participarea la redevenţă a proprietarilor suprafeţei cuprinsă în perimetrul concesionat, când o atare participare este prevăzută, se regulează după regimul fixat în partea a doua a legii de faţă....”
Art. 50. – “La instituirea concesiunii de exploatare pe un perimetru, Statul atribuie proprietarului suprafeţei dreptul de a participa, în anume condiţiuni, la capitalul întreprinderii concesionare.
Cota rezervată proprietarilor suprafeţei cuprinse în perimetru, la capitalul întreprinderii concesionare, va fi fixată de ...., până la 10% din capitalul afectat la exoloatarea acestui perimetru. ...
Acţiunile liberate proprietarilor suprafeţei vor fi nominative şi pot fi transmise numai cetăţenilor români.
...............”
Observaţie: Proprietarii suprafeţelor cuprinse în perimetrul minier/petrolier nu au
practic nici un drept prin legile postdecembriste.
Art. 43. – “ Întreprinderile miniere şi stabilimentele industriale sau metalurgice în strânsă legatură cu exploatarea sunt obligate să prevadă în statute şi să preleveze din beneficiul realizat anual, o cotă-parte spre a institui un fond pentru instalaţiuni şi instituţiuni de folos general sau participări la beneficii în favoarea funcţionarilor şi lucrătorilor întreprinderii, în vederea uşurării condiţiunilor de viaţă şi înălţării nivelului cultural.
Cota-parte prelevată din beneficiu pentru alimentarea regulată a acestui fond va reprezenta minimum 15% din beneficiul net al anului respectiv, după ce s’a prelevat un prim dividend de 5% acţionarilor şi cotele pentru fondul de rezervă şi pentru amortizările investiţiunilor.
......................”
Observaţie: Nu există aceste fonduri prevăzute în legile postdecembriste.
Art. 49. - “Decretul de concesiune arată numele şi domiciliul concesionarului, natura, situaţiunea şi limitele proprietăţii concesionate, precum şi forma sub care se acordă concesiunea.
Decretul fixează drepturile cuvenite Statului pentru acordarea concesiunii, redevenţa atribuită proprietarilor suprafeţei şi exploratorului.
Decretul şi câte un exemplar al planului concesiunii şi al caietului de sarcine, în original, vor fi păstrate în arhiva Ministerului Industriei şi Comerţului.
Al doilea exemplar original al planului şi caietului de sarcine vor fi înaintate instanţei judecătoreşti unde se ţine cartea minieră.”
Art. 50. – “Caietul de sarcini va trebui să conţină între altele:
a) Obligaţiunile generale ale concesionarului;
b) Durata concesiunii, expirarea, renunţarea sau retragerea concesiunii;
c) Clauzele referitoare la repartizarea beneficiilor prevăzute de lege;
d) Condiţiuni particulare ale concesiunii şi diverse clauze potrivit naturei concesiunii.
Decretul şi caietul de sarcine vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Copii certificate de pe aceste acte şi o copie a planului vor fi predate autorităţii miniere regionale şi concesionarului.
O copie a decretului şi a planului vor fi trimise la autoritatea minieră regională, primăriei comunei pe al cărei teritoriu se găseşte perimetrul concesionat.
Primaria este obligată a afişa decretul.”
Art. 51. –“ Limitele perimetrului concesionat vor fi trase pe teren prin semne fixate pe hotar, luându-se ca bază planul anexat la decretul de concesiune.
................................”
Observaţii: În perioada postdecembristă există un secret absolut asupra licenţelor de exploatare (sau de explorare). Se publică în Monitorul oficial doar Hotărârea de Guvern de aprobare a licenţei de exploatare încheiată între ANRM, ca reprezentant al statului (concendent) şi numele şi adresa companiei concesionare. Nu se specifică nici măcar perimetrul concesionat. Aşa s-a ajuns că la Roşia Montană nu se cunoaşte public perimetrul (iniţial) al Licenţei de exploatare 47/1999, eliberată pentru mina veche, cu o carieră (în masivul Cetate). Din rapoartele anuale ale companiei Gabriel către acţionarii săi am dedus că perimetrul iniţial era de circa 1200 ha, că a fost modificat de ANRM în folosul lui Gabriel de mai multe ori (2122 ha în 1999, 4282 ha în 2001, 2388 ha în 2004) prin acte adiţionale la licenţă, şi acelea secrete, deşi Legile minelor 61 şi 85 spun explicit că prevederile licenţei de exploatare (deci şi perimetrul) nu se modifică, iar perimetrul unei licenţe de explorare poate fi doar micşorat. S-a ajuns astfel la situaţia absurdă că uzina de prelucrare din Gura Roşiei nu a mai făcut parte din perimetrul licenţei 47 din 2004 până în 2006, când mina veche a fost închisă. Menţionăm că ANRM nu publică nici un fel de informaţii pe site-ul agenţiei legat de licenţele atribuite, în afară - mai nou -de perimetru.
Art. 70. –“ Pe terenuri pe cari se află monumente istorice, biserici, cimitire, izvoare de ape minerale, drumuri publice, căi ferate, diguri şi alte lucrări publice, autoritatea minieră regională, în interesul conservării acestor lucrări, va stabili, cu aprobarea Ministerului Industriei şi Comerţului, luându-se avizul autorităţii în drept, o zonă de protecţiune în interiorul căreia nu poate fi admisă ocuparea suprafeţei sau executarea de lucrări miniere.”
Observaţii: Să observăm că acest articol apare mult modificat şi foarte permisiv în
legea minelor 61/1998, Art. 6:
“(8) Accesul la terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit şi rezervaţii naturale se face cu avizul organelor în drept.”
ceea ce a permis acordarea Licenţei 47/1999 la Roşia Montană, deşi zona era cunoscută
de foarte mult timp ca având monumente istorice şi situri arheologice de interes universal.
Se revine la interzicerea activităţilor miniere abia în Legea minelor nr. 85/2003, Art.11:
(1) „Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente
istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii
naturale,...., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe
astfel de terenuri sunt strict interzise.
(2): Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu
avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri
compensatorii.”
Să observăm că acest articol protejează astăzi Roşia Montană şi face imposibilă
aprobarea proiectului minier, mai ales după redeclararea masivului Cârnic ca protejat
de lege şi înscrierea lui în întregime, în oct. 2010, pe lista monumentelor istorice.
Art. 80. – “Ministerul Industriei şi Comerţului va fixa, prin regulamente şi deciziuni,
categoriile de funcţiuni, în fiecare categorie personalul trebuind să fie format din cel
puţin 75% români.
................
Exploatările miniere şi întreprinderile industriale şi metalurgice au obligaţiunea de a
primi cu plată şi la cerere practicanţi dintre elevii şcoalelor speciale din ţară cari după
absolvire sunt susceptibili de a putea deveni şefi de exploatare sau conducători tehnici,
potrivit cu normele ce se vor fixa prin regulament.”
Observaţie: Nu mai există prevederi în acest sens în legile postdecembriste.
Art. 86. – “Atât întreprinderile miniere, cât şi organizaţiunile pentru desfacerea produselor miniere brute sau transformate, sunt obligate ca în limitele producţiunii să asigure regulata şi normala aprovizionare a ţării, ...
Ele vor fi obligate, la cererea Ministerului, de a creia, pentru nevoile apărării naţionale, o rezervă care va fi fixată după normele înscrise în regulament.”
Observaţie: Legile postdecembriste nu prevăd aceste obligaţii.
Art. 87. –“ Exploatatorii de platină şi aur sunt obligaţi să predea Statului, prin oficiul respectiv de cumpărare, tot metalul obţinut.
Nimeni, afară de Stat, n’are dreptul să cumpere sau să-şi apropieze în nici un mod aceste metale obţinute din exploatare.
Preţul de cumpărare este preţul mondial corespunzător calităţii aurului.
În categoria acestor metale vor putea fi înscrise prin deciziune ministerială şi alte metale ...”
Observaţii: Nu mai există aceste prevederi în legile minelor 61/1998 şi 85/2003.
Concesiunea prevede doar o redevenţă în bani către stat de 4% din 2009 (2% până în 2009). Restul metalului revine concesionarului. Şi cum statul are la Roşia Montană practic 0% din afacere, înseamnă că practic tot aurul care s-ar scoate la Roşia Montană, dacă proiectul minier gigantic al RMGC ar fi aprobat, ar fi luat de Gabriel şi ar ieşi din ţară (căci BNR a declarat că nu are nevoie de aur).
Art. 164. – Pe lângă fiecare mină mare sau pe lângă mai multe mine mici, asociate
în acest scop, vor funcţiona case de ajutor pentru lucrători şi personalul inferior,
alimentate din fondul prevăzut la Art. 43.
Observaţie: Nici urmă de aceste prevederi în legile postdecembriste ale minelor sau
petrolului.
“Partea DOUA” a Legii minelor din 1924, referitor la “bitumine lichide”:
Art. 176. –“ Suprafaţa perimetrului rezervat pentru explorare prin permis exclusiv va fi de 100 până la 400 hectare.”
Art. 179. –“ Concesiunea (de exploatare n.n.) pe primul perimetru format în jurul punctului explorat cu rezultat favorabil va avea o suprafaţă de 50 hectare.
...............
Perimetrele formate în jurul primului perimetru vor fi reunite în trei grupe, pe cât posibil egale între ele, ca suprafaţă, şi în fiecare grupă se va forma acelaş număr de loturi, pe cât posibil de aceeaş suprafaţă.”
Art. 180. – “Concesionarea perimetrelor din fiecare grupă se face după normele
următoare:
a) Prima grupă aleasă de Stat constitue rezerva Statului. ..........
b) Perimetrele din grupa II-a şi a III-a vor putea fi concesionate numai
întreprinderilor, constituite ca societăţi anonime miniere române conform legii de faţă. ........”
Art. 181. – “O întreprindere nu poate dobândi in concesiune, într’o grupă, decât două perimetre cel mult. ..........
Mărimea perimetrelor acordate va fi în raport cu importanţa întreprinderilor ce le solicită şi cu participarea sau interesul ce Statul doreşte a dobândi în acele întreprinderi. Se va da preferinţă societăţilor în cari capitalul şi personalul românesc participă în o măsură mai mare.”
Art. 186. – “ La concesiunile redevenţiare, redevenţa se va stabili trimestrial după normele următoare:
În fiecare trimestru sondele şi puţurile productive vor fi grupate după media zilnică a fiecăruia pe trimestrul respectiv în două grupe şi anume:
a) Grupa cuprinzând sonde sau puţuri, fiecare cu o producţie medie pe zi până la 10 tone inclusuv;
b) Grupa cuprinzând sonde sau puţuri, fiecare cu o producţie medie pe zi peste 10 tone.
...............
Redevenţa din producţia trimestrială a primei grupe de sonde şi puţuri va fi de 8%.
Redevenţa din producţia trimestrială a celei de a doua grupe de sonde şi puţuri se
stabileşte după .... şi după următoarea scară progresivă:
11% din prod. când media pe sondă şi zi nu întrece 20 t,
12% ...........................................................................30 t,
14% ............................................................................40 t.
16%.............................................................................50 t,
18%.............................................................................60 t,
21%.............................................................................70 t,
22%..............................................................................80 t,
23%..............................................................................90 t,
24%.............................................................................100 t,
25%..............................................................................110 t,
30%..............................................................................150 t,
35%..................................................... depăşeşte
150 t.
Când media pe sondă şi zi, începând dela 10 tone în sus, e cuprinsă între cifrele
arătate în acest tablou, redevenţele se vor calcula prin interpolaţie liniară. .............”
Observaţii: În legile petrolului din 1995 şi 2004 nu există restricţii referitoare la perimetre. În timp ce în legea din 1995, redevenţa era în natură şi fără valori date prin lege (cotă procentuală din producţia brută realizată, convenită între ANRM şi titularul acordului petrolier pentru fiecare zăcământ în parte, la încheierea acordului petrolier), în legea din 2004, redevenţa este în bani (cotă procentuală din valoarea producţiei brute) şi are valori date prin lege de maximum 13%.
Art. 196. –“ ... Toată producţiunea de ţiţeiu trebuie să fie prelucrată în rafinăriile de petrol din ţară....”
Art. 198. –“ Consumaţiunea internă din fiecare fel de produs, trebuie sa fie complet satisfăcută şi cu întâietate...............”
Observaţie: Legile petrolului din 1995 şi 2004 nu prevăd aceste lucruri, cu consecinţe
nefaste pentru România.
Pentru minereuri metalifere şi alte minerale, inclusiv aur, Legea din 1924 prevede:
Art. 203. –“Suprafaţa perimetrului rezervat pentru explorare prin permis exclusiv, va fi dela 50 hectare până la 100 hectare........”.
Observaţie: Nu există limite ale perimetrului în legile minelor postdecembriste. Licenţa
47/1999 de exploatare, cu care RMGC face din 1998 explorare (!), a avut un perimetru
modificat variind între circa 1200 ha şi 4282 ha.
Art. 205. – “Concesiunea se acordă pe bază de redevenţă..........
Pentru platină şi aur redevenţa se fixează la 2% din conţinutul în aur sau platină, constatat la analiză în laboratoarele oficiale indicate de Ministerul Industriei şi Comerţului.....
Redevenţa se va lua în natură, fie ca metal pur, fie ca produs concentrat ......”
Observaţii: Legile minelor 61/1998 şi 85/2003 prevedeau o redevenţă de 2% din valoarea producţiei miniere realizate anual. Din 2009, redevenţa a fost mărită la 4%.
***
Legea minelor din 1924 a fost votată de Adunarea deputaţilor la 27 iunie 1924, cu
unanimitate de 134 voturi. Această lege a fost votată în Senat la 28 iunie 1924, cu
majoritate de 66 voturi contra 2 (deci total 68 senatori). Ministrul Industriei şi Comerţului
era Tancred Constantinescu.
Observaţii: Să observăm că acum nu se mai publică numărul voturilor pentru/contra în Monitorul Oficial. În 1924, deci la vremea Constituţiei din 1923, erau doar 134 deputaţi şi 68 senatori în Parlamentul României.
În concluzie, apreciem că este în interesul naţional:
- să fie definit urgent interesul naţional în domeniul minelor/petrolului, şi nu numai;
- să fie reorganizat domeniul minier după modelul interbelic, adică să fie desfiinţată
ANRM şi să fie înfiinţat un consiliu superior de mine;
- să fie analizate şi alte forme moderne de contract în domeniul minier/petrolier, în afară
de concesiune, ca de exemplu PSA-ul, şi să se stabilească care deserveşte mai bine
interesul naţional;
- să fie analizate statutele societăţilor mixte în care este implicat Statul din domeniul
minier/petrolier şi să fie dizolvate acele societăţi în care interesul naţional este
prejudiciat, cum este cazul RMGC-ului;
- să fie modificate legile minelor/petrolului după modelul legii din 1924, actualizat;
- să fie desecretizate toate licenţele emise în domeniul minier/petrolier, în semn de
transparenţă, şi ca o modalitate de control al publicului asupra avuţiei naţionale şi de
luptă contra corupţiei din sistem;
- să se renunţe la afacerea Roşia Montană;
- sa se revină la 134 deputaţi şi 68 senatori (de la 334 deputati şi 137 senatori câţi sunt
acum) în Parlamentul României.
Bucureşti,
10 aprilie 2011
Grupul pentru Salvarea Roşiei Montane
din Academia de Studii Economice
Prof.univ.dr. Florina Bran
Prof.univ.dr. Afrodita Iorgulescu
Prof.univ.dr. Victor Manole
Prof.univ.dr. Andreica Marin
Prof.univ.dr. Emil Scarlat
Prof.univ.dr. Alexandru Taşnadi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu